Lois McMaster Bujold, nominalizată la Premiul Hugo 2013

01 aprilie 2013
Suntem bucuroşi să vă anunţăm că volumul Captain Vorpatrill’s Alliance, de Lois McMaster Bujold, unul dintre romanele care fac parte din saga Vorkosigan, a fost nominalizat la Premiul Hugo 2013. Celelalte nominalizări ale secţiunii roman sunt următoarele: 2312, de Kim Stanley Robinson, Blackout, de Mira Grant, Redshirt: A Novel with Three Codas, de John Scalzi şi Throne of the Crescent Moon, de Saladin Ahmed. Captain Vorpatrill’s Alliance este cel de-al 14-lea volum al seriei Vorkosigan. Primul volum, Cioburi de onoare, a apărut la Editura Paladin la începutul acestui an.
Lois McMaster Bujold, Cioburi de onoare Saga Vorkosigan este una dintre cele mai bine vândute serii de SF din lume. Culegem mai jos câteva fragmente din cronicile referitoare la această sagă: „Bujold combină umorul inteligent cu acţiunea şi o superbă modalitate de construire a personajelor... Enorm de satisfăcător.” Publishers Weekly „Mai mult decât un talent ieşit din comun al literaturii SF... o serie total remarcabilă.” Booklist „... un amestec inteligent, foarte bine pus la punct şi foarte satisfăcător de aventură, comentarii sociopolitice, experimente ştiinţifice, pericole ocazionale... şi, în plus, cu această incitantă poveste de dragoste.” Locus „Bujold este o adevărată maestră a cuvintelor, care reuşeşte să dea naştere unei acţiuni inteligente, centrate pe personaje, de o melodicitate aparte... fanii vor fi de-a dreptul fermecaţi şi nu vor putea să lase cartea din mână.” Publishers Weekly
Captain Vorpatril's Alliance
Captain Vorpatrill’s Alliance spune povestea căpitanului Ivan Vorpatril, cel care crede că membrii familiei sale sunt cei care îi fac viaţa grea. Cum una dintre rudele sale este hiperactivul Miles Vorkosigan, verişorul său, care are talentul de a-l atrage în tot felul de întâmplări dintre cele mai complicate, care îi pun chiar şi viaţa în pericol, nu numai cariera militară, putem înţelege de ce Ivan are adesea impresia că este nedreptăţit de soartă. Pe de altă parte, nici mama sa nu-i lasă răgazul de a fi fericit, căci continuă să-i amintească în nenumărate rânduri că ar trebui să se căsătorească şi să facă copii. Din fericire, în momentul de faţă, Ivan are o misiune pe planeta Komarr, departe de cei doi membri ai familiei care îi dau bătăi de cap. Este o slujbă uşoară şi, aici, nimeni nu ţipă la el. Ce ar putea merge anapoda? Se dovedeşte că nu puţine sunt necazurile de care va avea parte, căci un agent sub acoperire al Departamentului de Siguranţă al Imperiului îşi face apariţia la uşa sa pentru a-i cere să facă cunoştinţă cu o tânără venită de curând pe Komarr, care pare a fi în pericol. Faptul că Byerly nu-i dă nicio informaţie precisă nici despre natura pericolului care o ameninţă pe fată, nici despre numele ei ar fi trebuit să fie primul indiciu că ceva nu este în regulă, însă, cum nu a bănuit nimic, acum trebuie să-şi ţină promisiunea dată, în ciuda faptului că situaţia arată total altfel decât i-a fost descrisă. De la intenţiile bune până la un dezastru de proporţii nu este uneori decât un pas, iar Ivan se trezeşte acum în conflict cu autorităţile de pe Komarr, cu superiorii săi şi cu criminalii care o urmăresc pe misterioasa, dar încântătoarea Tej şi pe însoţitorul ei, Rish. Dar, deşi situaţia este dificilă, măcar aici, pe Komarr, Ivan nu trebuie să se teamă de insistenţele membrilor familiei sale. Sau, cel puţin, aşa crede...
Lois McMaster Bujold
Recomandări (125) Interviuri (2) Noutăți (32) Titluri în focus (138) Evenimente (13) Topuri (9) Clubul de lectură Paladin (60) Concursuri (14)
Concurs Ziua Cărții – Editura Paladin 23 aprilie 2024
REGULAMENT OFICIAL DE PARTICIPARE LA CAMPANIA „Concurs Ziua Cărții – Editura Paladin” 23 – 24 aprilie 2024 SECȚIUNEA 1. ORGANIZATORUL CA...
Mai multe
recenzie Corabia zeiței Ishtar
Club de carte Paladin #54: Corabia zeiței Ishtar, Abraham Merritt de Liviu Szoke 27 martie 2024
Finalul (sau aproape finalul) lunii februarie ne-a adus la club spre a fi disecată o poveste fantasy clasică, una care anul acesta își serbează frumoa...
Mai multe
recenzie Takeshi Sum
Club de carte Paladin #53: Takeshi Sum, Richard Morgan de Liviu Szoke 26 februarie 2024
Finalul de lună ianuarie a lui 2024 ne-a adus sub „nemiloasa” lupă un SF noir/ cyberpunk/ thriller somptuos și alert, adică al treilea volum al seriei...
Mai multe
Toate drepturile rezervate © Grupul Editorial ART