Fundaţia – Isaac Asimov

de Marius Gabor acum 3 ani

Primul volum al seriei „Fundaţia”, scris în 1951, a fost urmat de Fundaţia şi Imperiul”– 1952 şi de A doua Fundaţie”– 1953, urmând ca saga să fie completată de alte patru volume care au văzut lumina tiparului între anii 1982-1993. Dacă ar fi să duc o comparaţie la extreme, l-aş asemăna pe Isaac Asimov cu unul dintre cei „Trei mari tenori” ai literaturii SF, alături de Arthur C. Clarke şi Robert A. Heinslein, şi aş considera întreaga sa operă ca fiind una dintre cele mai complexe şi mai vizionare creaţii fictive.

Hari Seldon, născut în anul 11988 al Erei Galactice, este personajul în jurul căruia gravitează nu doar elementele socio-politice caracteristice unei societăţi ultra dezvoltate, ci şi destinele generaţiilor viitoare. Matematician de profesie şi expert în probleme de „psihoistorie”, „acea ramură a matematicii care se ocupă cu studiul reacţiilor conglomeratelor umane în prezenţa unor stimuli sociali şi economici daţi…”, Hari Seldon face ca „Enciclopedia Galactică”, să se transforme într-o lucrare fundamentală, menită să ocupe timpul şi spaţiul celor mai buni specialişti transferaţi din capitala Imperiului Galactic – Trantor, pe planeta Terminus, situată la Periferie.

Citește în continuare aici.

Vă recomandăm şi