Lansarea editurii Paladin – cărţi fantasy şi SF:)

de Adina acum 5 ani

Că se lansează o editură nouă, având în vedere starea generală a pieţei de carte din România, e o veste extraordinar de bună în sine. Că acea editură îşi propune să se axeze pe cărţi fantasy (FANTASY!!!) şi SF (am zis de fantasy!?!?), e deja o bucurie care ar putea face orice fan al genurilor să danseze într-un picior (măcar în sinea lui dacă nu în public). Paladin se numeşte editura cu pricina (fantasy!!!! ahem, şi SF), şi s-a lansat oficial săptămâna aceasta, cu primele patru volume, printr-un mic, dar plăcut eveniment organizat în cadrul Librăriei Bastilia.

Cele patru prime cărţi, toate în format harcover, toate aflate momentan în promoţia "259 de zile la 25,9 lei. În toate librăriile bune", sunt:

Imperiul. O piatră pe cer, de Isaac Asimov

Oraşul şi stelele, de Arthur C. Clarke

Cioburi de onoare, de Lois McMaster Bujold

Mitago, de Robert Holdstock

Sincer, încă de când am văzut-o pe Lois McMaster Bujold pe listă (chiar şi cu seria ei de cărţi SF, nu contează) am început dansul ăl' într-un picior. Pentru că în România parcă ajung mult prea puţine opere fantasy, iar Nemira şi Rao (de Tritonic mă feresc să mai zic ceva, după ce au făcut din Vânătoarea sfântă), nu prea fac faţă, mai ales că nu publică în exclusivitate aceste două genuri. Acum, cu o editură "specializată", aşteptările mele sunt foarte mari :):)

Citeşte restul articolului aici.

Vă recomandăm şi