Neil Gaiman şi universurile fantastice ale unei lumi banale

de Ilinca Damian acum 4 ani

Neil Gaiman a lansat The Ocean at the End of the Lane/ Oceanul de la capătul aleii (Editura Paladin) în iunie 2013. Cu puțin timp înainte internetul începuse să vuiască, aducând zilnic pasaje din carte postate în diferite reviste online, fotografii pe blogul autorului cu volumele în tipar, lecturi la radio și tot felul de tachinări menite să atragă cititorii care nu mai gustaseră o lucrare nouă de-a lui Gaiman din 2006 (Anansi Boys).
Apoi, odată cu lansarea, încet, încet s-a făcut liniște. Deși la noi Paladin ne-a făcut bucuria de a lansa cartea odată cu evenimentul din Marea Britanie și SUA, trebuie să recunosc, am citit cartea în limba engleza, pentru că Neil Gaiman face această limbă simplificată până la abstracție în conversație și televiziune/cinema, să sune atât de bogat și plurisemantic încât cu greu îmi pot imagina scrierile lui în altă limbă decât cea originală. În jumătatea de an care a urmat, liniștea și recenziile pozitive au fost singurele reacții de care cartea lui Gaiman s-a bucurat.
În toamnă, am nominalizat și eu Oceanul lui Gaiman la Best Fiction folosind contul personal de Goodreads și m-am simțit ca și cum aș trimite o navă în spațiu: cu inima cât un purice. Gillian Flynn era la fiecare stand de librărie inclusiv la gheretele umblătoare, cu noua ei carte, Lost Girl, ba chiar îi reapăruse Obiecte Ascuțite la tarabe, iar lui Palahniuk îi trimiteau fanii poze cu ei si Doomed sau tot felul de fan-art. Neil Gaiman își trimisese avionașul de hârtie în jurul lumii și acum își vedea liniștit de viață, iar fanii săi, de viețile lor. Chiar și eu, după o mică melancolie amestecată cu un uragan de copilărie, mi-am văzut de viața mea, mi-am legat degetele de Davaiștii lui Welsh și alte cărți, aproape uitând că am fost în Ocean cu Gaiman. Pentru că, nu-i așa, oceanul de la capătul aleii e un loc de care îți amintești când trebuie, dar nu pe care îl ții aproape constant.
Așa că vă dați seama cât de mare mi-a fost bucuria când, câteva luni mai târziu, adică zilele trecute, mi-am găsit singurul autor nominalizat câștigând secțiunea propusă. Apoi a câștigat premiul Cartea Anului 2013, iar lumea a părut măcar pentru o clipă, la fel de miraculoasă ca în cărțile lui Gaiman.

Vă recomandăm şi