Oceanul de la capătul aleii, de Neil Gaiman - Noul hit al unui rock star literar

de Vlad Adăscăliței acum 4 ani

„Oamenii mari urmeaza trasee. Copiii explorează.” spune protagonistul de 7 ani la un moment dat în carte și ți-l poți imagina pe Gaiman întinzându-ți o mână și trăgându-te după el prin hățișurile memoriei și potecile mitului, cunoscute doar de inițiați, în lumea nouă aflată la granița dintre realitate și basm a romanului Oceanul de la capătul aleii.

Neil Gaiman a devenit celebru pentru seria de benzi desenate Sandman, pe care Norman Mailer a numit-o un comic pentru intelectuali, a fost ovaționat la scară deschisă pentru epopea Zei americani (premiile Hugo, Nebula), iar literatura sa pentru copii a fost recompensată cu numeroase premii: Coraline (Hugo, Nebula și Bram Stoker pentru cea mai bună nuvelă, adaptat în filmul de animație cu același nume), Cartea Cimitirului (primul roman din istorie caruia i-a fost acordat atât Carnegie Medal - britanic - cât și Newbery Medal - american), premiile ce desemneză cea mai bună carte pentru copii din acel an). Lăudându-se și cu 1,8 milioane de followers pe Twitter, un blog foarte citit, o apariţie în The Simpsons, o soție muzician (Amanda Palmer, de la Dresden Dolls) și un discurs transformat într-o carte, poți spune că autorul britanic este echivalentul unui star rock în literatura fantasy.

8 ani au trebuit să aștepte fanii lui urmatoarea carte scrisă pentru adulți și Oceanul de la capătul aleii nu dezamăgește. Este un roman mai scurt, mai dens, recunoscut mai autobiografic, decât tot ce a scris Gaiman. Un pas în memorie, într-o copilărie lipsită de idealism și uzualele clișee Nu mi-e dor de copilărie, ci de felul în care îmi făceau plăcere lucrurile mărunte, chiar dacă lucrurile importante se prăbușeau. Nu puteam controla lumea în care trăiam, nu puteam părăsi oamenii sau momerntele care mă făceau să sufăr, dar mă bucuram de lucrurile care mă făceau fericit.

Citeşte restul articolului aici.

 

Vă recomandăm şi