OCEANUL DE LA CAPATUL ALEII (NEIL GAIMAN)

de Richard Marius Ilie acum 4 ani

Poti citi Oceanul de la capatul aleii intr-o dupa-amiaza. Intri in prima librarie mai acatari, preferabil dotata cu o cafenea/ceainarie, sustragi un volum de pe rafturi si pentru cateva ore inoti prin amintirile copilariei. Nici macar nu trebuie sa fie copilaria ta. Totul e in paginile lui Gaiman. Usor diferit, cu fantasticele sale metafore si sclipiri de imaginatie, dar atat de familiar in materie de dezghetare emotionala. Desi povestea are drept protagonist un copil ea nu pare destinata copiilor ci tocmai adultilor care poate au uitat cum era sa fii copil. Cum era sa lasi lumea exterioara sa te uimeasca si sa te sperie in acelasi timp, cum inventai povesti pentru fiecare lucru pe care nu-l intelegeai pe deplin, cum te refugiai in lumea cartilor si a jocurilor, cum cautai explicatii logice la adultii din jur, la oamenii mari, si cum vorbele lor iti pareau de multe ori criptice.

Cartea e in esenta o aventura a unui pusti de 7 ani confruntat cu lucruri dincolo de puterea lui de intelegere. Sinuciderea chiriasului care se mutase in camera lui in clipa cand parintii sai au inceput sa aibe probleme financiare ii deschide pustiului o fereastra catre o lume fantastica, dincolo de cortina realitatii, o lumea in care fapturi de cosmar speculeaza orice ocazie ivita pentru a se strecura intre noi. 

Citește continuarea articolului aici.

Vă recomandăm şi