Paladin 259 – Tehnologie şi fantasy într-o carcasă literară (lansare de carte)

de Nicoleta Diaconeasa acum 5 ani

De la această lansare, publicul a plecat nu numai cu ideile generale asupra cărților în temă, dar și cu o viziune asupra literaturii SF sau fantasy, fapt care, presupun că a reprezentat pentru fiecare nu numai o îmbogățire culturală și spirituală, dar de asemenea și un mod plăcut de a petrece o seară de marți care vine imediat după începutul unei noi săptămâni de muncă.

Cel care a propulsat lansarea pe orbita universului SF a fost chiar traducătorul uneia dintre cărți, Orașul și stelele, Dan Pavelescu, care ne-a vorbit într-o manieră inedită, fiind primul care a avut onoarea să ia cuvântul. Această carte scrisă de Arthur C. Clarke, pe care îl cunoaștem foarte bine deja datorită operei sale de referință, Odiseea spațială 2001, aduce în atenția publicului din nou o carte care propune teme cu referire la transcendență și tehnologie, dar mai mult decât atât, reușește să scrie o carte încadrată în genul science-fiction cu un mesaj bine împământenit în conștiința umană și după care Universul ar trebui să se ghideze :"Toți pentru unul și unul pentru toți". Orașul și stelele prefigurează o utopie a unor veacuri viitoare în care societatea tinde către o unificare a părților sale integrante. "O lume intrată în amurgul zeilor în care unitățile disparate nu mai funcționează", așa cum spune însuși Dan Pavelescu, traducătorul cărții lui Arthur C. Clarke.

Citeşte restul articolului aici.

Vă recomandăm şi