Recenzie: Renașterea (Assassin's Creed #1) de Oliver Bowden

de Simona Stoica acum 9 luni

Am descoperit jocurile din seria Assassin's Creedîn ultimul an de liceu, într-o perioadă de stres, nervi şi insomnii, fiind mereu cu gândul la bacalaureat, la admitere şi la un şir (aparent) nesfârşit de examene, teste şi simulări. Nu aveam răbdare să citesc, nu simţeam nevoia să ies din casă sau să socializez. Preferam să merg la meditaţii şi să fac teste, deoarece credeam că viitorul meu depinde doar de rezultatele din acea vară (târziu mi-am dat seama cât de naivă am fost).

Cunoscându-mi fascinaţia pentru Ordinul Templierilor şi uşor îngrijorată din pricina schimbării mele de personalitate, mama mi-a cumpărat un box-set Assassin's Creed: trei jocuri ce îl au drept protagonist pe Ezio Auditori şi un pachet special de cărţi de joc, cu personajele seriei. A fost dragoste la prima vedere. Am lipsit două săptămâni de la şcoală. Note aveam, eram tocilară, aproape zece pe linie, aşa că m-am bucurat de o vacanţă improvizată, în spaţiul meu de gamer, cu provizii din belşug, spectactori ocazionali şi un număr impresionant de crime de trecut în CV. Zi şi noapte, mă căţăram pe clădiri, pe acoperişuri şi pe ziduri, mă agăţam de frânghii, acţionam scripeţi, mă ascundeam în căruţele cu fân şi acceptam misiune după misiune, până când adormeam în fața laptopului, cu degetele strânse în jurul mouse-ului.

Citește în continuare aici.

Vă recomandăm şi