În cotloanele minții umane, despre „Sufletul împăratului”, de Brandon Sanderson și „Fată înecându-se”, de Caitlín R. Kiernan
O nuvelă recompensată cu Premiul Hugo în 2013, Sufletul împăratului e, în același timp, o incursiune într-un univers fantasy original, cât și un exercițiu de stil. Deși scrisă la persoana a III-a, cartea urmărește gândurile și întâmplările prin care trece un anumit personaj, iar universul ficțional este recreat din perspectiva ei. Cititorii sunt familiarizați cu Imperiul Rozei și cu modul său de funcționare treptat, pe măsură ce avansează în poveste. Din frânturi și aluzii reușești, în cele din urmă, să-ți creezi o imagine de ansamblu. Mi s-a părut foarte interesant felul în care Sanderson a construit treptat universul ficțional, și cum, o lume ambiguă și fără repere începe să capete contur, construindu-se, practic, în fața ochilor cititorului. Personal, uneori mă cam obosesc seriile astea SF&F care nu se mai termină și se întind pe ani de zile și mii de pagini, așa că o astfel de nuvelă care reușește, prezintând doar o fărâmă de lume, să dea impresia unui întreg mult mai mare și mai complex, mi se pare binevenită.
