Câștigători concurs „Scriitor Paladin pentru o zi”

21 mai 2020
Câștigători concurs „Scriitor Paladin pentru o zi”

În perioada 15 aprilie - 4 mai, am organizat un concurs pe pagina noastră de facebook, unde i-am rugat pe cititorii noștri să continue fragmentul în avanpremieră din Cerul de piatră, ultimul volum din seria Pământul sfărâmat, de N.K. Jemisin.

 

Juriul, format din Mihai-Dan Pavelescu (redactor-șef la editura Paladin) și Laura Ciobanu (traducătoarea seriei Pământul sfărâmat), a alcătuit un top 3 al celor mai inspirate texte. Le puteți citi mai jos. Le mulțumim tuturor cititorilor pentru participare. Creativitatea lor ne-a convins să mai organizăm și pe viitor astfel de concursuri.

 

Locul 1. Maria Mădălina (câștigătoare)

Ochii ți se opresc pe drumurile din față. Urechile ți se umplu de strigăte confuze, o voce de fată și altele care îți cer disperate să te ridici. Știi că nu e real, dar nici nu visezi. Îi vezi pe Alabastru și pe Nassun apropiindu-se din direcții diferite. Te cheamă, dar mâna de piatră e prea grea, povara ta e prea grea și te cufunzi în cenușă, în loc să înaintezi spre ea. Când Nassun îți întoarce spatele, vrei s-o strigi, dar Alabastru te oprește. Te ia de mână și te trage în sus, lângă el. Îți strecoară în mână un rubin – calea pe care trebuie să mergi - apoi dispare. Tu ești Essun, începutul sfârșitului!

 

Locul 2. Gică Andreica

Sunt aici, dar tu nu ai de unde să știi asta. Sunt chiar printre cei care te-au cărat pe targa improvizată. Sunt lângă tine de la începutul drumului și aștept să te trezești. La început, am crezut că ai murit, dar apoi ai început să respiri din nou. Ei spun că ești cel mai puternic Orogen și că tu ești cea care poate închide falia. Sper să fie adevărat, altfel nu meriți să ajungi până aici. Te-am privit cum te zbați între viață și moarte, dar știam că vei reveni. În curând ne vom întâlni, dar încă nu trebuie să știi cine sunt.

 

 

Locul 3. Roxana Maria

Deși nu ești stăpână pe propria conștiință, la un moment dat un nume îți trezește prea multe sentimente pentru a-l ignora. Combinația aceea de litere, bine cunoscută, îți străbate canalul auditiv și te face să tresari. Nassun. Ochii îți lăcrimează, te simți sleită de puteri, simți cum presiunea sângelui urcă așteptând un moment optim pentru a exploda. Dacă aceste siluete te vor împiedica să îți găsești fiica, va fi ultimul lucru pe care îl vor face și dacă vor reuși, va fi sfârșitul tău.

 

Cartea Pământul sfărâmat (#3). Cerul de piatră a apărut de curând în portofoliul Paladin și poate fi comandată cu 25% reducere.

 

 

N.K. Jemisin, Pământul sfărâmat (#3). Cerul de piatră

 

Traducere din limba engleză de Laura Ciobanu

 

Editura Paladin, 2020

 

Recomandări (125) Interviuri (2) Noutăți (32) Titluri în focus (138) Evenimente (13) Topuri (9) Clubul de lectură Paladin (61) Concursuri (14)
header blog Watchmen
Club de carte Paladin #55: Watchmen, Alan Moore & Dave Gibbons de Liviu Szoke 24 aprilie 2024
Cuvintele de laudă sunt de prisos pentru ROMANUL GRAFIC despre care am discutat la final de lună martie în cadrul Clubului de carte Paladin, ediția cu...
Mai multe
recenzie Corabia zeiței Ishtar
Club de carte Paladin #54: Corabia zeiței Ishtar, Abraham Merritt de Liviu Szoke 27 martie 2024
Finalul (sau aproape finalul) lunii februarie ne-a adus la club spre a fi disecată o poveste fantasy clasică, una care anul acesta își serbează frumoa...
Mai multe
recenzie Takeshi Sum
Club de carte Paladin #53: Takeshi Sum, Richard Morgan de Liviu Szoke 26 februarie 2024
Finalul de lună ianuarie a lui 2024 ne-a adus sub „nemiloasa” lupă un SF noir/ cyberpunk/ thriller somptuos și alert, adică al treilea volum al seriei...
Mai multe
Toate drepturile rezervate © Grupul Editorial ART