Războiul liniștit

Războiul liniștit

Paul McAuley

Preţ: 33 lei

Disponibilitate: Disponibilă
ROMAN NOMINALIZAT LA PREMIUL ARTHUR C. CLARKE 2009

În secolul al XXIII-lea, Pământul, distrus de schimbările climatice provocate de poluare, este condus de câteva familii puternice şi de aşa-numiţii „sfinţi verzi” ai acestora. Milioane de oameni lucrează la reconstrucţia ecosistemelor devastate. Alţii au preferat să plece pe sateliţii lui Jupiter şi Saturn, unde au creat o varietate de habitate, protejate de atmosferele inospitaliere cu ajutorul unor vaste corturi sau ascunse sub scoarţa aştrilor respectivi. Aici şi-au dat frâu liber imaginaţiei şi au pus în practică până şi cele mai fanteziste teorii ale geneticii.
Însă pacea fragilă dintre Pământ şi colonii este ameninţată de ambiţia „exteriorilor” de a se răspândi prin întreg Sistemul Solar şi de a grăbi evoluţia umanităţii... 

Pentru că...

...Paul McAuley este unul dintre cei mai importanţi scriitori britanici contemporani de SF.
...Paul McAuley este unul dintre scriitorii care au redefinit subgenul space opera în ultimii ani.
Michael Haulică

Razboiul cosmic
de glossushumanus

Din categoria S/F, subgenul space, este o lectură mai mult decât interesantă care descrie saltul făcut de civilizaţia umană respectând eterna dualitate bine-rău strâns împletită într-o ţesătură arahnoidiană din care nu vom scăpa, se pare, niciodată....

citește mai mult

O CARTE GRATUITĂ Războiul liniștit – Paul McAuley
de -

Războiul liniștit de Paul McAuley (Editura Paladin, 2014) este un roman de tip „space opera“, a cărui acțiune se desfășoară în Brazilia, pe Terra și în galaxia noastră, în secolul XXIII (hai că nu mai avem mult). Este o carte despre confruntări psiho...

citește mai mult

Războiul liniștit sau visul geneticii
de Elena Donea

Războiul liniștit este un roman S.F., de tip epopee spațială (space opera, subgen al S.F.-ului), dar mai ales este un vis al geneticii care-și găsește expresia în ficțiune. La acest fapt contribuie poate și formația autorului, Paul McAuley, botanist...

citește mai mult