Club de carte Paladin #18 – „Toate sistemele în alertă”, Martha Wells

de Liviu Szoke 25 februarie 2021
Club de carte Paladin #18
Alte categorii de interes: Titluri în focus | Clubul de lectură Paladin

Citindu-mi reacția, TCT a spus: Ce dorește?

Să ucidă toți oamenii de aici, am răspuns.

L-am simțit pe TCT gândindu-se la rolul lui. Dacă nu ar mai fi existat ființe umane, nu ar mai fi avut de protejat niciun echipaj, dispărând astfel orice rațiune de a face cercetări și de a stoca date. A spus: Irațional.

Știu. Dacă oamenii ar fi morți, cine ar mai crea conținut media?

Era atât de revoltător, încât suna a ceva pe care l-ar fi spus un om.

Cu cel puțin șaptezeci de ani în urmă, un scriitor emigrat din Rusia în America scria despre situații de genul celor descrise de Martha Wells în această serie de nuvele ce descrie un univers în care inteligențele artificiale încă nu au preluat controlul asupra oamenilor (ca în Terminator, de exemplu) și par la fel de supuse capriciilor și învârtelilor acestora. Autorul se numea Isaac Asimov și a scris tone de povestiri pe această temă: tramă detectivistică mulată pe un cadru SF, dar care dezbate aceleași eterne probleme ale oamenilor – lăcomie, crime, indolență, avariție, sete de putere, manipulare, violență și multe, multe altele.

 

Martha Wells duce însă roboții la un alt nivel, creând un soi de cyborg ce-și zice AsaSint, are conștiință de sine, e un consumator avid de telenovele, își suprascrie codul de programare trecând în modulul administrator pentru a nu mai fi constrâns de reguli stupide și, de multe ori, periculoase pentru el însuși și cei din jurul său, el fiind, totodată, o super-mașinărie mortală deținută de cine își permite să ofere suma mai mare pentru serviciile sale.

 

O lighioană gigantică atacă o expediție științifică pe o planetă insuficient explorată și doar datorită prezenței de spirit a AsaSintului, personajul principal al nuvelelor cu care Martha Wells s-a abonat la marile premii din SF ale ultimilor ani, oamenii sunt salvați.

 

Momentan, pentru că... vedeți ce ziceam un pic mai sus despre lăcomie, manipulare, fake news și mașinării la care poate umbla oricine se pricepe un pic la programarea... păi, a mașinăriilor ucigașe. Și-așa începe aventura. Nu bogată, nu cu multe explozii, dar cu multe întrebări existențiale. Mai ales din partea AsaSintului.

 

Acesta este un personaj atât de complex uneori, încât ajungi să uiți că nu e om, ci doar o mașinărie cu aspect aproape uman, înzestrată cu rațiune, e drept, dar și capabilă să facă prăpăd printre cei lipsiți de apărare. Și face o echipă aproape imbatabilă cu un super-computer, TCT, pe care chiar ajunge să-l corupă la telenovelele din care vor trage și învățăminte pe final de nuvelă cu numărul doi (unde va fi nevoie de toată ingeniozitatea lor pentru a salva situația).

 

Căci avem bonus: volumul apărut la Paladin, despre care vom discuta vineri, 26 februarie, în cadrul Clubului de carte Paladin, ediția cu numărul 18, constă din primele două nuvele ale seriei Jurnal de AsaSint (The Murderbot Diaries), adică Toate sistemele în alertă (All Systems Red) și Stare artificială (Artificial Condition), o nuvelă cu același personaj (bine, am zis deja că el e personajul principal al seriei), în care aflăm, dacă mai era nevoie, că uneori mașinăriile sunt mai susceptibile de sentimente umane și de umanitate decât oamenii. Un cocteil de cyberpunk și hard-SF care nu se citește chiar cu sufletul la gură, nefiind doldora de acțiune, dar cu situații încărcate de tensiune și dese cugetări filozofice (din partea AsaSintului) și extrapolări ce stau foarte bine în picioare chiar și la o privire mai atentă.

 

 

Toate sistemele in alerta, Martha Wells

 

Martha Wells, Toate sistemele în alertă

Traducere din limba engleză de Iulia Dromereschi

Editura Paladin, 2020

 

Un articol de Liviu Szoke, moderatorul clubului de carte Paladin

Recomandări (143) Interviuri (2) Noutăți (32) Titluri în focus (157) Evenimente (13) Topuri (9) Clubul de lectură Paladin (84) Concursuri (14)
„Harry Potter și prizonierul din Azkaban”, J.K. Rowling
„Harry Potter și prizonierul din Azkaban”, J.K. Rowling de Liviu Szoke Liviu Szoke 28 mai 2026
Luna aprilie a anului 2026 ne-a adus în atenție participanților la Clubul de carte Paladin un nou volum cu Harry Potter. Despre care am vorbit o seară...
Mai multe
„Furia Aurie”, Pierce Brown
„Furia Aurie”, Pierce Brown de Liviu Szoke Liviu Szoke 13 mai 2026
Dacă prima carte, Furia Roșie, a fost scânteia care a aprins focul, Furia Aurie reprezintă practic momentul în care vâlvătaia scapă de sub control și...
Mai multe
„Un vrăjitor din Pământșimare”, Ursula K. LeGuin
„Un vrăjitor din Pământșimare”, Ursula K. LeGuin de Liviu Szoke Liviu Szoke 11 mai 2026
Într-o seară mohorâtă de februarie, într-un București amenințat de viscol și frig și alte intemperii neplăcute, câțiva temerari ne-am luat totuși inim...
Mai multe
Logo
Toate drepturile rezervate © Grupul Editorial ART