Club de carte Paladin #2 - Giganții adormiți de Sylvain Neuvel

Ca avid devorator de povești despre paleoastronautică, Erich von Däniken fiind unul dintre scriitorii care probabil m-au făcut să mă apropii de genul SF, cu mult timp în urmă, când profesoara de fizică din gimnaziu a avut inspirația să-mi pună în brațe „Amintiri despre viitor”, pot spune cu inima pe inimă că romanul lui Sylvain Neuvel a fost un adevărat deliciu. De mare ajutor a fost și faptul că acum vreo doi ani am tradus un roman în care omenirea se luptă cu forțe extraterestre invadatoare ajutată de niște roboți gigantici construiți și pilotați de oameni (însă controlați printr-un soi de magie, de această dată), deci romanul lui Sylvain Neuvel vine ca un fel de completare a acelei povești, dar și faptul că, în copilărie, nu cred că am scăpat niciun episod din serialele de desene animate „Macross” sau „Saber Rider”.

Foto cartepedia.ro

Așadar, e de la sine înțeles că prima parte a seriei „Dosarele Themis” a fost citită pe nerăsuflate. Adică într-o zi și jumătate. Povestea, chiar dacă este alcătuită din fragmente de stenograme ale unor discuții între un fel de voce omniscientă, cea care pune în scenă întreaga tărășenie cu recuperarea părților de robot abandonate de extratereştri în preistoria omenirii, și diverși participanți, protagoniști ale acestei povești, direct implicați în desfășurarea acțiunii, nu este deloc complicată, dacă știi să aduni frânturile de informații, iar autorul nu se zgârcește deloc cu ele: pe Pământ încep să fie descoperite fragmente disparate ce vor alcătui ulterior un robot enorm. Fragmentele au vreo șase mii de ani vechime, când oamenii încă mai umblau înveșmântați în blănuri și vânau animale sau culegeau fructe ca să se hrănească, așadar e exclus să fi construit ei robotul.

Cum aliajul din care sunt confecționate fragmentele de robot conține mai ales iridiu, un element extrem de rar pe Terra, singura variantă care rămâne în picioare ar fi ca acest robot să fi fost construit de extratereștri. Cu ce scop și prin ce mijloace, nimeni nu știe. De ce a fost abandonat pe Terra, la fel, tot un mister de nedeslușit. Cum să fie pilotat, ei bine, aici intervine geniul uman, mai precis patru personaje principale, doi piloți cu temperamente dificile, un lingvist cam plin de sine și o expertă în mai multe domenii, cu o atitudine cam prea mămoasă ca să-i fie bine.

Și jucăria rămâne pe mâna oamenilor, ca să facă ce știu ei mai bine cu ea. Adică să se războiască între ei, să se împăuneze cu ce poate face robotul și să le dea cu tifla vrăjmașilor, adică rușilor, chinezilor, nord-coreenilor și așa mai departe. Adică se înțelege că americanii, ca de obicei, sunt băieții buni în toată povestea, ei fiind singurii îndreptățiți să mânuiască robotul extraterestru.

Însă extratereștrii au ascuns cu un motiv fragmentele ba în adâncurile pământului, ba în Marea Bering: ca omenirea să le descopere când va ajunge suficient de matură cât să nu arunce planeta în aer cu bombele... pardon, cu robotul dotat cu sabie și scut, capabil să nimicească armate întregi fără prea mult efort.

Aici povestea mi-a adus aminte de morala din „Leibowitz”, capodopera lui Frank M. Miller Jr.: că omenirea este condamnată să-și repete propriile greșeli; că oamenii persistă în prostie, chiar dacă miza este salvarea planetei sau însăși supraviețuirea speciei. De fapt, întreaga poveste pare inspirată din alte povești și însuși stilul epistolar, de interviuri, stenograme și rapoarte, pare inspirat de „Zanzibarul” lui John Brunner sau „Războiul Z” al lui Max Brooks. Nu mai insist asupra robotului pilotat de ființe umane, desigur. Ceea ce nu înseamnă că este un lucru rău. Dimpotrivă. Pentru nostalgicul din mine și pentru amatorul de povești aparent simple, dar complicate de acțiunile personajelor, ele însele modele de „așa nu”, „Giganții adormiți” este povestea perfectă: ironică, acidă, alertă, în ciuda stilului, căci practic pe fiecare pagină se ghicește că se întâmplă ceva, complexă, nostalgică, iar unul dintre punctele forte sunt personajele (mi-au plăcut la nebunie mai ales discuţiile dintre maestrul păpușar care pune totul în scenă și purtătorul de cuvânt al președintelui).

Sylvain Neuvel, Giganții adormiți 

Traducere din limba engleză de Alexandra Fusoi

Editura Paladin, 2019

Un articol de Liviu Szoke, moderatorul clubului de carte Paladin