Club de carte Paladin #21: Băieții lui Anansi, Neil Gaiman

„Poveștile sunt ca niște pânze de păianjen care se intersectează fir cu fir, iar tu urmărești fiecare poveste până în centru, pentru că în centru e sfârșitul. Fiecare personaj e un fir al pânzei.”

Luna aceasta, la Clubul de carte Paladin a venit rândul unui nou roman de Neil Gaiman, după ce toamna trecută am discutat (în scris, pentru prima dată) despre un alt celebru roman al său, Sandman. Un pic surprinzătoare alegerea acestuia, în dauna, poate, mult mai cunoscutului Zei americani? Poate, însă eu zic că a fost oportună, mai ales că citisem cartea într-o primă ediție acum mai bine de un deceniu și nu-mi mai aminteam mai nimic din ea. Și la fel cred că s-a întâmplat și cu ceilalți participanți la club, așa încât a fost mai mult decât bine-venită această relectură.

Scris într-o notă ceva mai comică decât mult mai sobrul și de departe mai ambițiosul Zei americani (pe care eu personal continui să-l consider cel mai bun roman fantasy apărut în prima decadă a mileniului trei), Băieții lui Anansi preia doar un personaj minor din mamutul de aproape 700 de pagini care a inspirat și serialul de pe Starz și chiar și pe aceasta îl abandonează chiar de la început, întrucât acțiunea se concentrează pe aventurile celor doi fii ai lui Anansi, Fat Charlie și Spider. Da, dacă vreți să știți, Anansi moare chiar la început, așa cum și-a dorit, probabil, adulat de mulțime, pe scenă, înconjurat de fani și de admiratoare, după o viață tumultuoasă și înțesată de aventuri.

De ce ziceam mai sus notă comică? Ei bine, dacă în Zei americani aveam de-a face cu chestii grele, încărcat de tensiune și dramatism, de data aceasta acțiunea se mulează perfect pe caracterul ce definește personajul din titlu, un soi de echivalent african al lui Loki, Anansi fiind un zeu al poveștilor, dar și un farsor de clasă mondială, care și-a făcut mulți dușmani de-a lungul și de-a latul pământului (întocmai precum Loki, pe care chiar și fratele său, Thor, vrea să-l strângă adesea de gât – și amintiți-vă celebra scenă din Avengers, extrem de satisfăcătoare pentru privitori, cu Hulk cel aprig ce sfărâmă podeaua cu Loki), neglijându-și într-un mod criminal copiii și soața, umblând creanga de colo-colo și iscând numai încurcături.

„Nu se întâmpla nimic. Continua să nu se întâmple nimic. Tot Nimic. Din nou Nimic. Întoarcerea Nimicului. Fiul Nimicului. Nimic vine din nou. Nimic, Abbot și Costello se întâlnesc cu Omul-Lup.”

Îi avem, așadar, ca personaje principale pe Fat Charlie, un contabil de origine americană stabilit în cețoasa și ploioasa Londră, unde activitatea la o firmă de contabilitate a unui escroc ce le face tuturor angajaților zile fripte îi consumă toată energia, care s-a logodit cu Rosie, fiica unei zgripțuroaice rămase văduve de timpuriu și a cărei misiune pe acest pământ e să-și protejeze unica fiică de potențialii pretendenți la mâna ei, și pe Spider, fratele despre care Fat Charlie nu știa absolut nimic, până în ziua în care află că de fapt el e fiul unui zeu, al lui Anansi, și că tatăl său, proaspăt decedat, i-a lăsat ca moștenire tocmai o pacoste de frate.

De ce zic pacoste? Pentru că Spider chiar e zeu. Și o și știe. Și se comportă ca atare: minte, înșală, trage pe sfoară, păcălește pe oricine, e șarmant și cuceritor și atrăgător, adică tot ce nu este Fat Charlie (care de fapt nu e gras, cum îi zice porecla, ci doar solid și insipid), nu simte niciodată remușcări și crede că totul i se cuvine fără a mișca măcar un deget. Așa că se înființează în casa lui Fat Charlie, îi cucerește logodnica, face ca acesta să fie anchetat de poliție, îl determină pe Fat Charlie să rătăcească o noapte întreagă pe străzi numai pentru ca el, care a făcut un soi de vrajă ca să fie confundat cu fratele său, să poată petrece o noapte întreagă împreună cu Rosie în apartamentul fratelui său, distorsionează realitatea și își găsește până la urmă și el nașul. Cum și unde... Păi asta veți afla ori citind cartea și aflând singuri, ori citind-o și participând alături de noi la Clubul de carte Paladin ediția cu numărul 21. Vineri, 28.05.2021, de la ora 19.30.

Ca o concluzie: m-am temut că farmecul poveștii lui Gaiman s-a pierdut între timp, pe măsură ce s-au acumulat alte și alte lecturi, și că nu voi mai citi cu aceeași plăcere o poveste imaginată de el pe vremea în care era poate cel mai plin de imaginație autor de fantasy al momentului; n-a fost cazul; deși Băieții lui Anansi poate că nu se ridică la înălțimea poveștii ce-l precede, adică Zei americani, tâlcurile și mai ales aventurile care se țin lanț, precum și tonul ironic, demn de un zeu farsor al poveștilor care i-a furat tigrului poveștilor și care a fiert Pasărea în oala cu supă, îl ridică sus de tot în topul poveștilor fantasy fără măceluri nesfârșite și aventuri întinse pe mii de pagini. Recomandat!

„— Cred că ești foarte aproape de a obține ceva. Lucrul cel mai important în ceea ce privește cântecele este că ele sunt ca poveștile. Nu înseamnă nimic dacă nu le ascultă cineva.”

Neil Gaiman – Băieții lui Anansi

Editura Paladin, 2019

Traducere din limba engleză de Liviu Radu