Club de carte Paladin #27: „Asasinul din umbră”, Brent Weeks

„Legăturile dintre oameni sunt ca niște funii. Dragostea e un ștreang.” Singurul lucru care îl proteja pe Kyllar era că nimeni nu știa de existența unui ștreang în care atârna numele lui. Nici măcar el nu știa unde e Păpușa. Nici nu știa cum o cheamă. Nu, fata locuia într-un loc sigur, undeva, în cartierul de est. Poate se și măritase. Avea în jur de șaptesprezece ani acum. Părea că era chiar fericită. Arăta fericită, când o urmărea cu privirea în Piața Sidlin, unde se ducea de două ori pe săptămână, însă nici chiar atunci Kyllar nu o urmărea.

Imaginați-vă o lume medievală care încă n-a cunoscut Renașterea, unde săracii mor de foame, fetele acestora ori se prostituează, ori ajung doar printr-un extraordinar de fericit concurs de împrejurări să se căsătorească cu cineva mai presus de condiția lor, iar băieții nici măcar șansa de-a intra în armată nu o au. Așa că foarte puțini dintre ei ajung ori asasini, ori pe străzi, organizându-se în ghilde care se luptă continuu pentru teritorii, împărțindu-și orașul unde se desfășoară acțiunea pe zone de influență de unde pot șterpeli, înșela, omorî, manipula sau șantaja pe cine apucă, un soi de organizare ce seamănă suspect de mult cu triadele orientale, unde pericolul de-a fi ucis sau a ajunge iubitul șefului de ghildă sau un stârv pe străzi la cel mai mic pas greșit este la fel de probabil ca soarele să răsară tot de la est.

Azoth este un astfel de băiat lipsit de șansă, care are însă o doză de omenie în plus ce-i va crea multe necazuri în viață. Zic omenie pentru că nu se rezumă doar să supraviețuiască de azi pe mâine ferindu-se pur și simplu din cauza oribilului șef numit Șobolanul, ci mai încearcă să-și ajute și prietenii: pe Jarl, coleg de suferință cu el în ghildă, dar și pe Păpușa, o fetiță mută și frumoasă ca o păpușă, pe care a pus ochii libidinosul de Șobolan, deși aceasta are doar opt ani.

Dar Azoth nu se mulțumește cu simpla condiție de muritor de foame, ci vrea să ajungă, nici mai mult, nici mai puțin decât un asasin de renume cum este legendarul Durzo Blint. E trist, într-adevăr, când singura șansă de-a răzbi pe care o întrevăd tinerii este să devină experți în a curma viețile unor (de multe ori) nevinovați, doar pentru că aceștia din urmă au deranjat sau stau în calea cui nu trebuie. Ori au mai puțini bani decât cei care i-au tocmit pe Asasini, cum e și Blint, să-i omoare. Dar Azoth pare că are Darul. Dar pe care Blint îl recunoaște din prima, și l-ar lua sub aripa lui protectoare pe băiatul care se roagă de el să îl transforme în asasin, însă să spun că demonii care-l urmăresc pe Blint sunt în număr foarte mare ar însemna să folosesc doar un eufemism, la câte vieți a curmat de-a lungul fructuoasei sale cariere. Însă are Azoth sânge de criminal, se poate el detașa suficient ca să comită o crimă la comandă, fără să pună întrebări incomode?

Lumea imaginată de Brent Weeks e puțin spus violentă. Este extrem de violentă, de crudă și de sângeroasă din cauza mizeriei fizice, dar mai ales morale, în care se zbat atât personajele pozitive (a căror busolă morală a luat-o de mult razna), cât și cele negative (negative în cel mai adevărat sens al cuvântului), însă cel mai pregnant sentiment de întunecime, de apăsare, ți-l dă tocmai cumplita senzație de deznădejde provocată de lipsa totală de speranță care îi apasă pe toți, de la cel mai neînsemnat cerșetor (unii asasini ies și omoară cerșetori pentru a nu-și pierde antrenamentul, pentru a nu-și ieși din mână) sau cel mai înfometat țăran (există nobili care îi cheamă pe țăranii flămânzi la masă, ca mai apoi să-i doboare cu arbaleta în timp ce se înfruptă din bucate), până la nobilii cei putrezi la suflet sau regii cei înceți la minte.

„Viața e searbădă. Viața e lipsită de sens. Când luăm viața cuiva, nu luăm nimic de valoare.” Aceasta e mantra asasinului, acesta e dictonul după care se ghidează, izbutind să nu pună niciun fel de preț pe viața unei ființe umane, pe care o consideră lipsită de orice valoare. Pentru a dormi bine noaptea, pentru a rămâne cu mințile întregi, pentru a se convinge că au un scop în viață, că uciderea la comandă e și ea o meserie cinstită ca oricare alta, cine știe? Deși la fel de puțin preț pun pe viața altora și cei care îi tocmesc pe ucigași. Și-atunci, cui aparține vina cea mai mare? Armelor care curmă vieți sau mânuitorilor acestora?

Despre dileme morale, personaje complet putrede, codoașe care învârt regi pe degete, copii asasini și superasasini, dar și despre un sistem de magie destul de discret, dar totuși prezent în poveste, vom discuta la Clubul de carte Paladin #27, vineri 26 noiembrie, de la orele 19.30.