Recenzie carte Atingerea, de Claire North

Spune-mi, ai simțit vreodată că ai pierdut timp?

Basmele copilăriei m-au învățat că în orice poveste există reprezentanți ai binelui și ai răului. Și tot crescând, și tot citind, am descoperit diverse forme de bine și rău în personajele cu care m-am întâlnit de-a lungul timpului. Însă nu mi-a fost niciodată greu să le clasific în eroi sau răufăcători. Până acum. Până la Atingerea. Până la Kepler.

Nu știu să ți-o definesc, dar pe întregul traseu al romanului am privit-o ca pe o ea. Ca pe o ființă spectrală, o fantomă care sare din corp în corp, din viață în viață, pentru o clipă, o oră sau ani. Nu se identifică cu niciun gen.  Nu cred că o deranjează dacă este femeie sau bărbat. Probabil în goana asta după trupuri și vieți, a uitat cine este sau era. Tot ce pot să-ți spun cu certitudine este că vrea doar să trăiască. Atât.

Însă existența ei și a celor ca ea (nu, nu este singura entitate supranaturală care împrumută corpuri) este în pericol. O organizație secretă încearcă de sute de ani să le ucidă. Și tot de sute de ani Kepler reușește să supraviețuiască. Doar printr-o atingere. Însă de data asta ceva este diferit și o simte și ea. Folosindu-se de o multitudine de trupuri-gazdă, respectiv de identități, pentru a distruge organizația care vrea s-o anihileze, fantoma este pusă față în față cu un adevăr mai puțin plăcut: tot ceea ce i se întâmplă este suma faptelor ei și a celor ca ea.

Povestea sa te poartă prin trecuturile unor oameni mici și mari, cunoscuți sau anonimi, deveniți prieteni, amanți sau dușmani. Ritmul alert impus de alternarea frazelor scurte și lungi, lăsate uneori fără semn de punctuație, lucru care doar amplifică trăirile personajului, este completat de firele narative ale unui timp care se comprimă – trecutul și prezentul sunt prinși într-un tango periculos. Dar nu-mi fac griji că vei ameți. Nu este genul de carte pe care s-o lași din mână, deci nu vei rata nicio mișcare.

Totuși, Kepler repezintă o problemă pentru mine. Nu pare să fie nici eroină, nici răufăcătoare. Sunt oameni a căror viață o schimbă în bine, le oferă un viitor și perspective nebănuite. Dar sunt și indivizi pe care pur și simplu îi ruinează, alterându-le sinele pentru totdeauna. Dintr-un unghi moral, etic, filosofic etc, ceea ce face este greșit. Poate nu și-a dorit forma asta de existență, dar nu are niciun drept să le-o fure pe-a altora, chiar și pentru o vreme. Chiar și cu lucrurile bune pe care le face pentru ei cât timp este în pielea lor. Fiindcă vocea narativă îi aparține, incursiunea în intimitatea gândurilor și trăirilor ei este mai intensă. Și îi oferă ei, ca personaj, o cheie prin care putem s-o descoperim și s-o înțelegem. Și odată cu ea, să ne descoperim și să ne înțelegem pe noi. Suntem doar conștiințe? Trupuri? Spirite? Amintiri? În vremuri care și-au pierdut răbdarea cu noi, guvernate de forțe și întâmplări pe care nu le mai putem controla, asta dacă am făcut-o vreodată, întrebarea importantă este cine suntem și ce vrem.

Poate vei urî această carte, poate o vei iubi, poate te va înfiora, enerva, dar cu siguranță nu te va plictisi.

P.S.: Îți las mai jos un citat din carte despre perspectiva lui Kepler asupra frumuseții:

- Nu te tentează să fii eu?Nu te atrage poziția mea de duce?

-Nu, domnule.

-De ce nu?

Mi-am umezit buzele. Îi priveam ochii mici pe chipul căzut, îi vedeam petele galbene de pe mâini, tendoanele înțepenite ale gâtului și curba de la baza șirei spinării, unde poziția corpului se lupta cu vârsta.

Mi-a intuit gândurile și a lăsat să-i scape de pe buze concluzia:

-Vârsta mea te dezgustă.

-Nu, domnule. Nu e asta, deși vârsta, dacă ai șansa s-o trăiești treptat, poate fi un șoc. Sunteți un om puternic, sănătos și respectat de ceilalți duci, dar nu cred că sunteți... frumos. Vă lipsește bucuria, sau iubirea, care face frumusețea să fie mai mult decât trupul care o posedă.  

Claire North, Atingerea

Traducere din limba engleză de Ioana Tudor

Editura Paladin, 2018

Un text de Diana, redactor Paladin