4 orașe prin care am trecut cu tastatura… + unul
Primul oraș a fost Trantor. Aveam 19 ani când am citit despre el, iar după douăzeci şi șase de ani am bătut pe taste descrierea lui. Fundația de Isaac Asimov:
Îi era imposibil să distingă solul, care se pierdea sub complexitatea incredibilă a structurilor clădite de mâna omului. Pe fundalul cerului, nu putea zări alt orizont decât al metalului care se întindea până la un cenuşiu aproape uniform, şi înţelese că acelaşi peisaj se regăsea pe toată suprafaţa continentală a Trantorului. […] Niciunde nu se zărea o nuanţă de verde; nu exista vegetaţie, sol, sau alte forme de viaţă decât oamenii. În mod vag, tânărul îşi dădu seama că undeva pe planetă se găsea palatul imperial, înălţându-se în mijlocul unei suprafeţe de sol natural, acoperită de verdele arborilor şi de curcubeul colorat al florilor. Era o insuliţă pe un ocean de oţel, dar nu o putea vedea de aici.
La al doilea (aici am trișat nițel, fiindcă nu este unul singur, ci sunt mai multe) mă întorc întruna și-l cunosc în versiunea Sandei Șora; este excepția din titlul de mai sus. Aveam 23 de ani pe atunci, iar Borges și Calvino erau BC-ul alfabetarului meu. Nu există o carte mai frumoasă despre orașe sau, de fapt, despre femei. Orașele invizibile de Italo Calvino:
Irene este orașul care se vede dacă te apleci peste marginea podișului […] pentru cine trece și nu intră, orașul este ceva și el este altceva pentru cel ce vine și nu mai iese din el; unul este orașul unde ajungi pentru prima dată și altul este cel pe care-l părăsești ca să nu te mai întorci; fiecare merită un nume diferit; poate că am mai vorbit despre Irene sub alte nume; poate că n-am vorbit decât despre Irene.
Al treilea a fost Lăbărțarea/„The Sprawl”. L-am rescris cu vorbele mele, începând de la 28 de ani. Neuromantul de William Gibson:
Acasă însemna AMBA, Lăbărţarea, Axa Metropolitană Boston-Atlanta. Programaţi o hartă să indice frecvenţa schimburilor de informaţii, astfel ca fiecare mie de megaocteţi să reprezinte un singur pixel pe un ecran foarte mare. Manhattan şi Atlanta ar fi alb compact. Apoi ar porni să pulseze şi acumularea datelor ar ameninţa supraîncărcarea simulării. Harta este pe cale să devină o novă. Răciţi-o. Măriţi scara. Fiecare pixel – un milion de megaocteţi. La o sută de milioane de megaocteţi pe secundă, începeţi să distingeţi unele străzi din mijlocul Manhattanului, contururile unor platforme industriale, vechi de o sută de ani, înconjurând centrul vechi al Atlantei...
Al patrulea a fost Diaspar – mi l-a adus Andrei-Șerban Dobrin să-l lucrez pentru Multistar (împlinisem 35 de ani), iar ultima lui întrupare a fost la Paladin. Orașul și stelele de Arthur C. Clarke:
Oraşul stătea ca un giuvaer strălucitor pe pieptul deşertului. Cândva cunoscuse felurite schimbări şi transformări, însă acum Timpul trecea pe lângă el fără să-l atingă. Nopţile şi zilele goneau peste chipul pustiului, dar pe străzile Diasparului era veşnic după-amiază, iar seara nu pogora nicicând. Nopţile lungi ale iernii puteau bruma nisipul, înghețând ultimele picături din aerul rarefiat al Pământului – totuşi oraşul nu cunoştea nici arşiţa, nici gerul. Nu avea niciun contact cu lumea din exteriorul lui; era un univers închis în sine. Oamenii clădiseră şi până atunci oraşe, dar niciodată unul ca acesta. Unele duraseră veacuri, altele milenii, înainte ca timpul să le şteargă până şi numele. Singur Diaspar sfidase Eternitatea, apărându-se împotriva eroziunii lente a epocilor, împotriva năruirii şi a ruginii.
Al cincilea a fost Terminator, orașul mergător de pe Mercur. Kim Stanley Robinson l-a descris, iar eu am dat o mână de ajutor la apariția lui la Nemira. (Aveam deja 56 de ani…) 2312
Terminatorul ocolește Mercur, deplasându-se cu o viteză egală cu rotația planetei, glisând peste douăzeci de șine gigantice ridicate deasupra terenului, care, laolaltă, țin la înălțime și împing către vest un oraş chiar mai mare decât Veneția. Cele douăzeci de șine ocolesc Mercur aidoma unei verighete înguste, menținându-se în apropiere de 45 de grade latitudine sud, dar cu ocoluri largi spre sud și spre nord pentru a evita cele mai abrupte dintre povârnișurile lungi ale planetei. Oraşul se deplasează în medie cu cinci kilometri pe oră.
Un text de Mihai-Dan Pavelescu
redactor-șef, Editura Paladin
