Avanpremieră: „Roboții IV. Roboții din Lumea Zorilor” - Anchetă pe planeta roboților

Roboții din Lumea Zorilor (traducere din limba engleză de Alexandra Fusoi) este ultimul roman din trilogia începută prin Cavernele de oțel (1954; traducere de Nicoleta Vuțescu, Paladin, 2017) și continuată cu Soarele gol (1957; traducere de Alexandra Fusoi). A apărut în 1983, așadar la aproape trei decenii după primul roman din serie. De altfel, și de seria Fundația Asimov s-a reapropiat tot după treizeci de ani, câți s-au scurs între A Doua Fundație (1953) și Marginea Fundației (1982).

Roboții din Lumea Zorilor este o combinație palpitantă de SF și roman polițist, de imaginație speculativă și de ingeniozitate logică. Asimov se găsește în vârful său de formă. Ca protagoniști reapar detectivii din Cavernele de oțel și Soarele gol, omul Elijah Baley și robotul umanoid R. Daneel Olivaw. De data aceasta, ei călătoresc pe planeta Aurora pentru a investiga moartea unui robot. Pe lista de suspecți figurează roboticianul Han Fastolfe (alt personaj recurent al seriei). Baley și Daneel Olivaw trebuie să dezlege nu doar enigma, și ci un complicat ghem de intrigi politice. De-a lungul anchetei – care se desfășoară ca într-un roman de Agatha Christie, cu interogatorii succesive și întorsături de situație –, pământeanul Baley trebuie să se adapteze la regulile de pe Aurora, a cărei societate este compusă majoritar din roboți. Lucrurile pe care le considera firești pe Pământ, va descoperi el, apar într-o lumină mult mai problematică pe Aurora...

Fragment:

Ușa se deschise, iar în momentul acela intră R. Giskard.

Baley întoarse capul spre el și simți un val de neplăcere. R. Giskard nu putea fi luat drept altceva decât un robot, iar prezența lui sublinia cumva natura robotică a lui Daneel (R. Daneel, gândi Baley dintr‑odată), chiar dacă Daneel era mult superior. Baley nu voia să fie subliniată natura robotică a lui Daneel; nu voia să fie umilit de propria lui incapacitate de a‑l privi pe Daneel drept altceva decât o ființă umană cu un fel pretențios de‑a vorbi.

Zise nerăbdător:

— Ce‑i, băiete?

— Am adus video‑cărțile pe care voiați să le vedeți, domnule, și proiectorul, spuse Giskard.

— Bine, lasă‑le jos. Lasă‑le jos… Şi nu e nevoie să rămâi. O să stea Daneel cu mine.

— Da, domnule.

Ochii robotului – care străluceau ușor, observă Baley, spre deosebire de cei ai lui Daneel – se întoarseră scurt spre R. Daneel, ca și cum aștepta ordine de la o ființă superioară.

R. Daneel zise încet:

— Se cuvine, prietene Giskard, să rămâi în fața ușii.

— Așa voi face, prietene Daneel, zise R. Giskard.

Ieși, iar Baley spuse cu oarecare nemulțumire:

— De ce trebuie să stea în fața ușii? Sunt prizonier?

— În sensul că nu ți se permite să te amesteci printre cei din navă în cursul acestei călătorii, regret să fiu nevoit să spun că ești într‑adevăr prizonier, zise Daneel. Totuși, nu de aceea se află Giskard aici. Şi trebuie să‑ți spun în acest moment că ar fi de dorit, partenere Elijah, să nu i te mai adresezi lui Giskard – sau oricărui alt robot – cu „băiete”.

Baley se încruntă.

— Îi displace exprimarea?

— Lui Giskard nu‑i displace nicio acțiune a unei ființe umane. Numai că „băiete“ este un termen neobișnuit de adresare pentru roboții de pe Aurora și n‑ar fi de dorit să provoci neînțelegeri cu auroranii subliniind fără intenție locul tău de origine, prin ticuri verbale care nu sunt esențiale. — Şi cum să mă adresez?

— Așa cum mi te adresezi mie, folosind numele lui de identificare obișnuit. Acesta este, în definitiv, doar un sunet care indică o anumită persoană căreia i te adresezi – și de ce să fie un anumit sunet preferabil altuia? Este doar o chestiune de convenție. Iar pe Aurora se obișnuiește să te referi la un robot ca fiind o persoană – „el“ sau, uneori, „ea“ – nu un obiect. Adresarea cu inițiala „R“ nu se face decât în situații oficiale, unde se cuvine folosit numele complet al unui robot. Însă, în prezent, chiar și această inițială este deseori lăsată deoparte.

— În cazul ăsta…, Daneel (Baley își reprimă impulsul brusc de a spune „R. Daneel“), cum faci deosebirea între roboți și ființele umane?

— Deosebirea este de obicei evidentă, partenere Elijah. Nu e nevoie să fie subliniată în mod inutil. Cel puțin, acesta este punctul de vedere auroran și, din moment ce i‑ai cerut lui Giskard filme despre Aurora, presupun că vrei să te familiarizezi cu lucrurile de pe această planetă, ca ajutor pentru misiunea pe care ți‑ai asumat‑o.

— Misiunea care mi‑a fost impusă, da. Şi dacă deosebirea dintre robot și om nu este evidentă, Daneel? Așa cum e în cazul tău?

— Atunci de ce să faci o deosebire, cu excepția situației în care este esențial să fie făcută?

Baley trase adânc aer în piept. Avea să fie dificil să se adapteze la prefăcătoria aurorană, cum că roboții nu există.

— Şi atunci, dacă Giskard nu este aici ca să mă țină prizonier, de ce stă… el… în fața ușii? întrebă detectivul.

— Potrivit instrucțiunilor doctorului Fastolfe, partenere Elijah. Giskard trebuie să te apere.

— Să mă apere? De ce anume? Sau de cine?

— Doctorul Fastolfe nu s‑a exprimat clar asupra acestui punct, partenere Elijah. Totuși, ținând cont că sentimentele oamenilor se încing în legătură cu Jander Panell…

— Jander Panell?

— Robotul a cărui utilitate a fost încheiată.

— Cu alte cuvinte, robotul care a fost omorât?

— Omorât, partenere Elijah, este un termen care se aplică de obicei ființelor umane.

— Dar pe Aurora sunt evitate deosebirile dintre roboți și oameni, nu‑i așa?

— Așa este! Cu toate acestea, posibilitatea de a face sau nu distincția în cazul încetării funcționării n‑a fost adusă în discuție… din câte știu eu. Nu știu care sunt regulile.

Baley chibzui asupra problemei. Nu era ceva cu adevărat important, ci doar o chestiune de semantică. Totuși, voia să testeze modul de gândire al auroranilor. Altfel, n‑avea să ajungă nicăieri.

— O ființă umană care funcționează este vie, zise el rar. Dacă viața îi este curmată violent, printr‑o acțiune deliberată a unei alte ființe umane, spunem „crimă“ sau „omucidere“. „Crimă“ este, cumva, un termen mai convingător. Dacă asiști, pe neașteptate, la o tentativă de curmare a vieții unei ființe umane, strigi „Crimă!“. Nu pare deloc probabil să strigi „Omucidere!“. E un cuvânt mai formal, mai puțin emoțional.

— Nu înțeleg distincția pe care o faci, partenere Elijah, spuse R. Daneel. Din moment ce „crimă“ și „omucidere“ sunt ambele folosite pentru a descrie încetarea violentă a vieții unei ființe umane, cele două cuvinte trebuie să poată fi folosite unul în locul celuilalt. Şi atunci, unde este deosebirea?

— Când îl strigi, unul dintre ele va îngheța mult mai eficient sângele în vinele oricărei ființe umane decât celălalt, Daneel.

— De ce?

— Conotații și asocieri; efectul subtil, nu sensul de dicționar, ci anii de utilizare; natura frazelor, a situațiilor și evenimentelor în care trăiește o persoană; utilizarea unuia dintre cuvinte în comparație cu utilizarea celuilalt.

— Nu există nimic despre asta în programarea mea, spuse Daneel, cu un ton ciudat de neputință stăruind peste aparenta lipsă de emotivitate cu care rostise cuvintele (aceeași lipsă de emotivitate cu care spunea orice).

— Mă crezi pe cuvânt? întrebă Baley.

— Fără îndoială, zise Daneel repede, aproape ca și cum tocmai i se oferise soluția unei enigme. — Atunci, am putea spune că un robot care se află în stare de funcționare este viu. Mulți ar putea refuza să extindă așa de mult sensul cuvântului, dar avem libertatea să inventăm definiții care ne convin, dacă asta ne ajută. Este ușor să consideri viu un robot aflat în stare de funcționare și ar fi inutil de complicat să încercăm să născocim un cuvânt nou pentru starea de lucruri sau să evităm să folosim unul pe care‑l știm deja. De exemplu, tu ești viu, Daneel, nu‑i așa?

— Sunt în stare de funcționare! zise Daneel, rar și apăsat.

— Ei, haide. Dacă o veveriță, sau un gândac, sau un copac, sau un fir de iarbă sunt vii, de ce n‑ai fi și tu? Nu‑mi aduc aminte să fi zis – sau să fi gândit – vreodată că eu sunt viu, iar tu doar funcționezi, cu atât mai mult dacă o să stau o vreme pe Aurora, unde va trebui să încerc să nu fac distincții inutile între mine și un robot. Așadar, îți spun că suntem amândoi vii și îți cer să mă crezi pe cuvânt.

Isaac Asimov, Roboții IV. Roboții din Lumea Zorilor 

Traducere din limba engleză de Alexandra Fusoi

Editura Paladin, 2019