Cartea în 3 minute. „Peppa Pig: Eu și mama”

31 ianuarie 2024
Cartea în 3 minute. „Peppa Pig: Eu și mama”

Peppa Pig: Eu și mama - carte de colorat cu abțibilduri. Peppei îi place tare mult să-și deseneze mama. Creează și tu un album cu desene cu tine și mama ta! Imaginile luminoase, literele mari, formatul potrivit al cărții îi vor stimula pe copii să folosească această carte și să asimileze cu ușurință informațiile din ea.

Ideea acestui personaj aparține lui Neville Astley și Mark Baker și a luat naștere în anul 2000. Cei doi erau animatori, însă nu aveau un job stabil și nici prea mulți bani, așa că au fost nevoiți să se împrumute la prieteni și familie, iar cu ajutorul producătorului Phil Davis au reușit să dea naștere Peppei Pig.

La un an după difuzarea primului episod, serialul a primit premiul BAFTA și a câștigat peste 1,5 milioane de dolari din vânzări. De la debutul Peppei din 2004, trei actrițe au dublat vocea acesteia, printre care Lily Snowden-Fine (sezonul 1), Cecily Bloom (sezonul 2) și Harley Bird (începutul sezonului 3). În 2011, pe când avea doar 9 ani, Harley Bird a câștigat premiul BAFTA pentru rol, devenind astfel cea mai tânără actriță care a primit acest premiu.

ABC cu Peppa, 123 cu Peppa, Formele cu Peppa

 

Peppa Pig: Eu și tata, Peppa Pig: Primele numere, Familia Peppei

Recomandări (143) Interviuri (2) Noutăți (32) Titluri în focus (157) Evenimente (13) Topuri (9) Clubul de lectură Paladin (84) Concursuri (14)
„Harry Potter și prizonierul din Azkaban”, J.K. Rowling
„Harry Potter și prizonierul din Azkaban”, J.K. Rowling de Liviu Szoke Liviu Szoke 28 mai 2026
Luna aprilie a anului 2026 ne-a adus în atenție participanților la Clubul de carte Paladin un nou volum cu Harry Potter. Despre care am vorbit o seară...
Mai multe
„Furia Aurie”, Pierce Brown
„Furia Aurie”, Pierce Brown de Liviu Szoke Liviu Szoke 13 mai 2026
Dacă prima carte, Furia Roșie, a fost scânteia care a aprins focul, Furia Aurie reprezintă practic momentul în care vâlvătaia scapă de sub control și...
Mai multe
„Un vrăjitor din Pământșimare”, Ursula K. LeGuin
„Un vrăjitor din Pământșimare”, Ursula K. LeGuin de Liviu Szoke Liviu Szoke 11 mai 2026
Într-o seară mohorâtă de februarie, într-un București amenințat de viscol și frig și alte intemperii neplăcute, câțiva temerari ne-am luat totuși inim...
Mai multe
Logo
Toate drepturile rezervate © Grupul Editorial ART