Cinci trădători deosebiți în fantasy

Vă mai aduceți aminte caragialesca spusă: „Iubesc trădarea, dar urăsc pe trădători!”? Nu este nevoie neapărat să vă reîntâlniți cu Farfuridi sau să deschideți televizorul pentru orice emisiune de politică spre a vă delecta cu ambivalența emoțională atât de bine surprinsă de Conu’ Iancu, în fața trădării. Puteți foarte bine deschide o carte fantasy și veți găsi acolo, pe trădători și trădați, dimpreună cu cauzele, consecințele și sentimentele amestecate ale trădării. Iată aici cinci exemple care să vă destindă, vorba vine.

1. Stăpânul inelelor, J.R.R. Tolkien. Trădător: cine altul decât Gollum. Torturat de vină, dornic să-și răscumpere păcatele, Gollum cedează până la urmă atracției malefice a inelului și își trădează salvatorul, conducându-l pe Frodo în vizuina păianjenului gigantic. Gollum și-ar fi dorit să redevină Smeagol, dar „prețiosssul” nu îi lasă nicio șansă. Pe lângă lupta cu sine însuși a fostului hobbit, trădarea magului Saruman, cauzată de setea de putere, apare banală, aproape plictisitoare.
2. Harry Potter și prizonierul din Azkaban, J.K Rowling. Trădător: Petter Pettigrew. Mai există trădători în istoria vrăjitorilor, dar niciunul care să se pună la adăpost ca animal de companie: Pettigrew se ascunde sub blănița șobolanului alb al lui Weasley. El duce o viață de huzur și se află zilnic aproape de cel care a rămas orfan din cauza trădării: Harry ar fi avut familia întreagă dacă James și Lily Potter nu ar fi fost găsiți de Voldemort – după informațiile „șobolanului”!
3. Leul, Vrăjitoarea și dulapul, C.S. Lewis.  Trădător: frățiorul Edmund. Vestea bună este că micul Pevensie își va fi răscumpărat fapta, și va ajunge unul dintre regii Narniei. Vestea mai puțin bună este că trădarea lui, prin care fratele mai mare și cele două surori ale sale, împreună cu copitatul domn Tumnus, ajung la ananghie, a fost motivată de câteva înghițituri de „dulce turcesc”, de rahat, cum se numește pe rafturile noastre. Unii s-ar amuza de trimiterile posibile ale traducerii românești, alții doar pentru că bietul trădător are niște standarde deplorabile.
4. Nouă prinți din Amber, Roger Zelazny. Trădător: fiecare frate pentru fiecare dintre toți ceilalți în parte, dar, dacă tot e să alegem, atunci Eric. Cât mai aveți o îndoială că în cele 10 volume Zelazny scrie istoria unei familii disfuncționale, dar cu supraoameni, concentrați-vă doar pe ce îi face Eric lui Corwin, cel care povestește primele cinci cărți: după ce îl rănește grav în duel, îl lasă fără memorie pe Pământ, pentru câteva sute de ani, iar la întoarcerea în Amber, pentru care îi trebuie „părăsitului” cam tot volumul întâi, trădătorul îl orbește și îl aruncă în temniță! Edmund din Narnia pare și mai simpatic acum.
5. Trădătoarea Baru Cormoran, Seth Dickinson. Baru Cormoran care este, probabil, trădătoarea cu cea mai bună cauză și cea mai puternică motivație din topul nostru. Într-o lume din ce în ce mai complicată, pe care Seth Dickinson o construiește cu acribie amețitoare, Baru se ambiționează să urce treptele puterii imperiale pentru a distruge, în cele din urmă, imperiul care i-a ocupat ținutul natal. Foarte bine primit de public și de critică, romanul de debut al lui Seth Dickinson este „hard fantasy” care lasă loc ideilor feministe în jocul politic, într-o ficțiune care își creează propria realitate – foarte asemănătoare ca efect de lectură cu operele predecesorilor săi. La sfârșitul anului trecut, Seth Dickinson a lansat o continuare a „trădării”: Monstrul Baru Cormoran. Povestea cu „lupta din interiorul sistemului” ne sună tuturor cunoscută, nu-i așa?