Club de carte Paladin #32 – Lifelike, Jay Kristoff

de Liviu Szoke 12 mai 2022
Lifelike
Alte categorii de interes: Titluri în focus | Clubul de lectură Paladin

La finalul lunii aprilie, într-o zi de joi, am discutat la clubul de carte Paladin despre un SF young-adult scris de un autor australian cunoscut îndeosebi pentru romanele sale fantasy ample, dar și pentru câteva colaborări la scrierea unor serii SF (tot young-adult). Este vorba de începutul unei trilogii care se numește LIKEL1K3, din care mai fac parte volumele DEV1AT3 și TRUL1F3, și care abordează genul post-apocaliptic în stilul Mad Max combinat cu cele trei legi ale roboticii enunțate de Isaac Asimov acum mai bine de șaptezeci de ani și cu alte influențe, pe ici-colo, ghicite sau intuite de participanții la clubul de carte Paladin.

Ideea centrală e că ne-a plăcut tuturor celor care am participat la discuție. Am trecut peste stilul YA, unul care însă nu se simte foarte mult, întrucât Jay Kristoff are un stil mai dur de-a scrie, presărându-și textele atât cu violență deloc gratuită, cât și cu scene de dragoste destul de picante. Rare, dar totuși prezente. Impresia generală a fost că volumul are doar de câștigat din stilul cinematografic și viu adoptat de autor, unde personajele parcă nu au timp nici măcar să răsufle la câte scene de acțiune, ce se succed precum niște adevărate misiuni pe care un personaj de joc, de exemplu, ar trebui să le îndeplinească pentru a câștiga comoara de la final sau a salva lumea.

În urma unui cataclism nuclear nemenționat clar, dar atotprezent în descrieri, lumea a regresat enorm și supraviețuitorii, plini de traume și trăind, majoritatea, de azi pe mâine, se luptă pentru a nu fi distruși în vâltoarea evenimentelor. Avem cyborgi aproape indestructibili, Realistiki, care se pot regenera chiar și de pe urma celor mai îngrozitoare răni, avem câini-roboți, avem oameni cu multe sechele și membre mecanice, avem și oameni normali, avem roboți spurcați la gură, avem roboți gigantici care se înfruntă în arenă cu roboți mai puțin gigantici, dar care beneficiază de o IA care îi ajută să câștige lupte, să omoare oameni sau să păzească fortărețe aparent inexpugnabile. Avem un conflict între realistikii ce au căpătat puteri de zei, evitând cu eleganță și cruzime legile roboticii care le cereau să-i protejeze în primul rând pe oameni și apoi pe ei înșiși. Avem un complot ce aduce suspect de mult cu răscoala bolșevicilor și cu asasinarea membrilor familiei Romanov (Monrova...). Avem personaje cu nume biblice care nu sunt deloc sfinți. Avem o IA paznic ce aduce cu îngerul care păzește intrarea în Rai. Avem krakeni care cutreieră oceanele și înghit tone de apă pentru a filtra mineralele prețioase din oceanele devenite de nelocuite pentru ființele vii. Avem multe, multe, multe.

Și cel mai important: avem personaje feminine extrem de puternice, bine conturate și credibile, iar umorul fin, ironic, care străbate toate scrierile lui Kristoff și care l-a transformat într-unul dintre scriitorii mei preferați de literatură speculativă, este și el prezent  mereu în replicile unora dintre ele.

Cum este și normal și cum nu există carte perfectă, dar cum și gusturile diferă de la cititor la cititor, nu toate aspectele au fost pe placul celor prezenți la club, unii reproșându-i, de exemplu, finalul ușor grăbit, asemănarea mult prea evidentă cu povestea lui Pinocchio sau modul uneori pueril și facil în care se trece peste anumite aspecte, însă toți au fost de acord că acest stil YA nu pare forțat și că povestea se citește ușor, nu te plictisește și nu ai timp practic să respiri, iar lumea imaginată de Kristoff este vie și mai credibilă ca oricând. „O poveste post-apocaliptică, post-modernă, post-umană”, cum a mai spus cineva.

 

Jay Kristoff – LIFEL1K3. REALISTIK, ed. Paladin, 2021, trad. Silviu Genescu

Recomandări (143) Interviuri (2) Noutăți (32) Titluri în focus (157) Evenimente (13) Topuri (9) Clubul de lectură Paladin (84) Concursuri (14)
„Harry Potter și prizonierul din Azkaban”, J.K. Rowling
„Harry Potter și prizonierul din Azkaban”, J.K. Rowling de Liviu Szoke Liviu Szoke 28 mai 2026
Luna aprilie a anului 2026 ne-a adus în atenție participanților la Clubul de carte Paladin un nou volum cu Harry Potter. Despre care am vorbit o seară...
Mai multe
„Furia Aurie”, Pierce Brown
„Furia Aurie”, Pierce Brown de Liviu Szoke Liviu Szoke 13 mai 2026
Dacă prima carte, Furia Roșie, a fost scânteia care a aprins focul, Furia Aurie reprezintă practic momentul în care vâlvătaia scapă de sub control și...
Mai multe
„Un vrăjitor din Pământșimare”, Ursula K. LeGuin
„Un vrăjitor din Pământșimare”, Ursula K. LeGuin de Liviu Szoke Liviu Szoke 11 mai 2026
Într-o seară mohorâtă de februarie, într-un București amenințat de viscol și frig și alte intemperii neplăcute, câțiva temerari ne-am luat totuși inim...
Mai multe
Logo
Toate drepturile rezervate © Grupul Editorial ART