Club de carte Paladin #34 – Sfârșitul eternității, Isaac Asimov

La finalul lunii trecute am discutat despre un clasic al genului SF: Sfârșitul eternității de Isaac Asimov. Deși am citit aproape tot ce s-a tradus la noi de Isaac Asimov și el a fost scriitorul care m-a făcut să mă îndrăgostesc de acest gen acum mulți, mulți ani (cu celebrul Eu, Robotul), am așteptat, nu știu din ce motiv până am ales la club Sfârșitul eternității pentru a citi acest celebru roman al unuia dintre cei mai prolifici autori din toate timpurile.

Autor a peste cinci sute de volume de ficțiune, dar și de popularizare a științei, Isaac Asimov a unul dintre cei mai mari autori de SF din toate timpurile, întemeietorul legilor roboticii de la care s-au inspirat generații întregi de autori și cel care a inventat, totodată, și termenul de „psihoistorie” în celebra serie Fundația (a cărei ecranizare a început să apară anul trecut). El a scris mai multe serii de romane și de volume de povestiri care descriu un viitor nu foarte luminos al umanității, mergând cu zeci de milenii în viitor pentru a descrie, extrapolând, eternele probleme ale oamenilor.

Sfârșitul eternității este însă un roman de sine stătător și destul de atipic pentru Asimov, în care autorul american abordează cu măiestrie și mână de scriitor adevărat (deși aflat la o vârstă destul de fragedă la momentul apariției romanului, având treizeci și cinci de ani când a apărut cartea) o temă foarte grea: călătoria în timp și paradoxurile temporale inerente.

El imaginează o societate viitoare în care călătoria în timp (în ambele direcții, trecut și viitor) este nu doar posibilă, ci și necesară. Avem un grup de experți în varii domenii smulși din secolele lor pentru a pune umărul la viitorul și siguranța speciei umane prin mici corecții, mici ajustări aduse trecutului. Sunt racolați în marea majoritate bărbați, pentru că se știe că orice minusculă încercare de modificare a trecutului poate provoca niște consecințe catastrofale în viitor, iar bărbații sunt mai puțin susceptibili să provoace astfel de consecințe viitoare din simplul motiv că nu ei nasc copiii.

Personajul principal este un călător în timp pe nume Andrew Harlan, cel care ajunge să se îndrăgostească de o femeie sosită din trecut în prezentul lor. Misiunea lui este să călătorească înapoi în trecut pentru, i se spune de fiecare dată, a aduce mici ajustări pentru binele comun al umanității. Însă sfârșitul eternității este aproape, pentru că la un moment dat, într-un viitor foarte îndepărtat, există o barieră dincolo de care nu se mai poate trece. Și nimeni nu cunoaște motivul.

Nenumărate dileme morale și etice sunt ridicate de Asimov în acest scurt, dar percutant roman despre călătoriile în timp și consecințele nefaste ale acestora. Pentru că nu degeaba spunea alt mare scriitor de SF, Ray Bradbury, că bătaia din aripi a unui fluture într-o parte a Pământului poate provoca un adevărat tsunami de partea cealaltă a planetei. Concret, orice mică „ajustare” adusă trecutului poate avea consecințe dezastruoase. Și cum se numesc cei care se joacă nonșalant, fără să-și facă niciun pic de morală, cu destinele oamenilor? Până unde trebuie să meargă liberul-arbitru și cât de mult ne putem juca cu acțiuni pe care nu le înțelegem pe deplin?

Un roman vizionar pentru vremea lui, au spus participanții la Clubul de carte Paladin din luna iunie, cu un final ușor abrupt, dar perfect logic în simplitatea sa. Numărul mic de personaje și proza relativ simplă fac din poveste, deși are nenumărate implicații etice și filosofice, una destul de ușor de urmărit, în pofida faptului că se știe că tema călătoriei în timp (în care apare inclusiv „paradoxul bunicului” – evident că atunci când călătorești în timp și-ți întâlnești propriul bunic nu-l poți omorî, altminteri tu însuți nu te vei mai naște, iar atunci nu mai poți călători în timp ca să-ți omori bunicul) este una dintre cele mai grele din întregul gen science-fiction.

Verdictul final al participanților: un clasic al genului care nu pare să fi îmbătrânit aproape deloc, destul de atipic pentru temele abordate de Asimov și unul dintre puținele scrise de el în care sunt pomeniți extratereștrii. Citiți-l pe Asimov, este unul dintre motivele pentru care SF-ul este mai bogat, mai plin de cutezanță și de idei!

Isaac Asimov – Sfârșitul eternității, Editura Paladin, 2021, trad. Iulia Anania