Club de carte Paladin #56: Sandman IV. Anotimpul cețurilor, Neil Gaiman

Pentru prima oară de când organizăm Clubul de carte Paladin, lunile martie și aprilie ne-au adus sub lupă în cadrul clubului două romane grafice la rând – după excelentul Watchmen, când am avut-o ca invitată pe traducătoarea volumului, Iulia Gorzo (ocazie care a marcat cea mai numeroasă asistență de când clubul a trecut în online, odată cu pandemia de Covid-19), a urmat o nouă capodoperă a genului, volumul patru al poate celei mai importante serii grafice dark-fantasy/ horror: Sandman a lui Neil Gaiman, Anotimpul cețurilor (tradus de același Alex Văsieș).

Este volumul în care nu doar că facem cunoștință cu un Vis, un Morfeu ceva mai mucalit, mai tăios, mai tranșant, ci și cu un Morfeu ce nu mai pare la fel de indiferent la ceea ce se întâmplă în jur și căruia ajunge să îi pese de consecințele propriilor fapte.

Povestea începe cu sora lui, Moartea, care îl pune pe gânduri pe Morfeu cu o întrebare: își mai aduce aminte oare de femeia pe care a lăsat-o să fie chinuită zece mii de ani în iad pentru că l-a sfidat? Pentru că nu i s-a supus, nu l-a ascultat? Nada, cea care îi cucerise întrucâtva inima, a fost osândită pentru vecie să se chinuie în iad, pradă demonilor lui Lucifer, însă acum Eternii, frații lui Morfeu, ajung să-l convingă pe acesta de injustiția faptei sale și să îl facă să se răzgândească.

Așa că Morfeu se vede nevoit să meargă în iad pentru a o salva pe Nada, asta dacă o mai fi ceva de salvat, căci poate vă mai aduceți aminte că femeia apare în prologul Poveste în nisip al volumului al doilea al seriei, Casa păpușii, când se pomenește în treacăt de una dintre faptele reprobabile ale lui Morfeu. Zis și făcut, Morfeu își părăsește palatul și pornește spre iad, deși știe că nu cu mult timp în urmă l-a sfidat pe îngerul decăzut care stăpânește peste cei mai oribili demoni, iar pentru această insultă groaznică în mod sigur trebuie să se aștepte la repercusiuni.

Numai că, odată ajuns în iad, are parte de o enormă surpriză: Lucifer s-a săturat să fie subiect de nemulțumire din partea tuturor și să nu le mai poată satisface dorințele capricioaselor făpturi de sus și de jos, așa că vrea să renunțe. Să închidă iadul, să alunge toți demonii de acolo, să-i elibereze pe păcătoși, iar el să se retragă într-un loc liniștit, de preferat pe o plajă pustie, unde să se bucure de soare și de apusuri glorioase.

Zis și făcut, așa că, atunci când Morfeu ajunge în iad, Lucifer îi alungă pe toți și-o eliberează inclusiv pe Nada, numai că în lipsa lui se creează un vid de putere, doar nu vă puteți aștepta ca demonii care l-ar fi dat bucuroși jos pe stăpân în urmă c-o eternitate, numai să fi putut, să nu profite acum, când tocmai s-a ivit momentul propice să o facă.

Însă pentru acest vid de putere apărut pe neașteptate și care le încurcă multora socotelile ajunge să fie blamat tocmai Morfeu, căci na, din cauza lui s-a iscat o asemenea încurcătură. Motiv pentru care la palatul lui încep să vină cu jalba în proțap diverse făpturi, zei, monștri, zeițe, îngeri, criminali osândiți, semizei, demoni, toți cei care se consideră îndreptățiți să-i ceară socoteală lui Morfeu pentru boroboață, dar mai ales încercând să fie ei desemnați pentru postul proaspăt vacant de stăpân peste iad. Ce va urma? Bineînțeles, o încurcătură, întrucât, cu cât puterea e mai mare, cu atât corupe mai abitir. Și însuși Morfeu ajunge să descopere anumite adevăruri care nu-i convin, dar pe care este silit să le accepte.

Volumul patru al seriei, alcătuit din opt episoade, inegale, în opinia participanților la club nu doar din punctul de vedere al calității poveștii, ci și al desenelor, reprezintă nu doar o reîntâlnire cu un Morfeu parcă mai întunecat și mai apăsat de greutăți, ci și cu Băieții detectivi morți, a căror poveste, cu care ne vom mai reîntâlni pe parcursul aventurilor cu Sandman, tocmai a fost transpusă într-un serial pe Netflix (din care am văzut câteva episoade chiar înainte de ediția clubului de la final de aprilie, și trebuie să spun că nu mi s-a părut deloc rău).

Concluzie? Sandman însuși nu doar că evoluează, dar autorii poveștilor sale continuă să-i extindă universul, să-l dezvolte, introducând noi și noi fire, unele disparate, aparent fără nicio legătură cu povestea principală, altele care vor căpăta un rol mai semnificativ la un moment dat, cu noi personaje, noi zeități, din mitologii diverse (sud-americană, egipteană, nordică etc.), toate contribuind la succesul unei serii care începea deja să facă istorie după numai câteva volume și transformând-o într-un adevărat monument – nu degeaba acest volum patru are parte de o introducere atât de entuziastă din partea unui titan precum Harlan Ellison.

„— Charles, ce o să creadă tatăl tău despre moartea ta?

— Probabil că se va simți ușurat. Nu cred că-i plăcea să fie părinte. Iar mama n-o să se supere. E deja moartă. Deci nu-i nicio pagubă.” (din Episodul 4)

Neil Gaiman, Kelley Jones, Malcolm Jones III, Mike Drinkenberg, Matt Wagner, P. Craig Russell, George Pratt, Dick Giordano – Sandman, vol. 4: Anotimpul cețurilor, ed. Grafic, 2023, trad. Alex Văsieș