Club de carte Paladin #61 – Departe de Planeta Tăcută, C.S. Lewis
La final de septembrie am avut din nou un clasic în cadrul Clubului de carte Paladin, care în luna august a împlinit cinci anișori. Este vorba despre primul segment al „Trilogiei Cosmice” de C.S. Lewis, care se numește „Departe de planeta tăcută”, ce va fi urmat de „Perelandra” și „Thulcandra”. Părerile au fost, ca de obicei, împărțite, dar ușor favorabile cărții după ce am ajuns cu toții la concluzia că, dacă o punem în context, al faptului că a apărut tocmai în 1938, nu e deloc o carte rea. Bine scrisă și cu o valoare incontestabilă pentru istoria SF-ului mondial.
Profesorul Elwin Ransom, un academician de la Cambridge, este păcălit și răpit mișelește de către doi oameni de știință pe nume Weston și Devine, apoi este transportat pe planeta Malacandra (Marte). Cum ajunge acolo, cum funcționează nava și alte aspecte tehnice sunt trecute în plan secund, autorul nefiind preocupat să scrie un roman hard-SF, ci mai degrabă unul umanist, mai soft. Pe Malacandra, acesta descoperă o lume fascinantă, luxuriantă, populată de trei specii inteligente: hrossa, sornii și pfifltriggii, fiecare cu propriile sale caracteristici, destul de diferite de singura specie inteligentă de pe Pământul lăsat în urmă de către cei trei, și care contribuie la echilibrul planetei.
Pe măsură ce explorează Malacandra, Ransom află de la toți reprezentanții acestor specii despre Oyarsa, conducătorul spiritual al planetei, și despre natura răului care a izolat Pământul, cunoscut în univers ca „planeta tăcută”. Dar până acolo este cale lungă să-i ajungă, iar Ransom, prin intermediul unor episoade despre care noi, cititorii din secolul XXI, râdem când ne gândim cât de lipsite de logică par (nava zboară nu se știe cu ce, oamenii pot respira nestingheriți aerul altei planete, doar gravitația mai mică le creează un ușor disconfort, limbile total diferite sunt învățate în doar câteva zile, se sare peste câteva etape care acum par destul de hilare), ajunge nu doar să se obișnuiască cu planeta și să se împrietenească cu Hyoi, reprezentantul hrossa, cu Augray, reprezentantul sornilor și, la final, cu un reprezentant al pfifltriggilor, o altă specie inteligentă ce-l va conduce la Oyarsa, dar și să se transforme într-un adevărat ambasador al Pământului și într-un mesager al păcii.
Lewis creează o lume extraterestră fascinantă, bogată, luxuriantă, plină de detalii și de culoare, cu specii animale și vegetale deosebite, care reflectă atât diversitatea, cât și unitatea creației. Fiind nu doar un scriitor de seamă de cărți pentru copii (el fiind cunoscut mai ales pentru celebra serie „Cronicile din Narnia”), ci și un teolog erudit, care a scris nenumărate volume despre teologie și relația omului cu Dumnezeu, este firesc ca și povestea imaginată de el și îmbrăcată sub forma unei aventuri în spațiu și pe altă planetă să abordeze teme profunde precum natura răului, evoluția spirituală și relația dintre om și divinitate.
Iar Ransom, spre deosebire de cruzii săi răpitori, care îl smulseseră de pe planeta natală ca să-l arunce în ghearele unor specii potențial periculoase și să-l sacrifice pentru a pune ei mâna pe-o ipotetică avere extraterestră, ajunge să înțeleagă că Pământul este cunoscut în univers ca „planeta tăcută” (plus motivul din spatele acestei denumiri), izolată din cauza căderii sale în păcat. Ransom este un protagonist complex, iar evoluția sa spirituală și morală este vitală pentru poveste. Și, desigur, nu putem trece cu vederea critica la adresa societății în general, dar mai ales a colonialismului și a industrializării excesive, ce nu ține deloc seama și de armonia cu natura sau relația cu celelalte specii cu care împărțim această planetă.
Deși pe alocuri povestea trenează, pare mai lentă, mai ales pentru cititorii obișnuiți cu acțiunea rapidă a science-fictionului modern, iar stilul lui Lewis, deși elegant și erudit, poate fi uneori dificil de urmărit pentru cei care nu sunt familiarizați cu limbajul său literar, avem totuși de-a face cu o poveste care între timp a devenit clasică și poate sta cât se poate de demn alături de alte opere asemănătoare gen „Războiul lumilor” de H.G. Wells (apărută în 1898), căreia autorul „Trilogiei Cosmice” îi și aduce un omagiu, „Minunata lume nouă” de Aldous Huxley (deși diferită ca tematică, ambele cărți explorează natura umanității și impactul progresului științific), „Last And First Men” de Olaf Stapledon, apărută în 1930 (care examinează evoluția umană și civilizațiile extraterestre, similar cu una dintre temele din „Departe de planeta tăcută”), sau chiar „Fundația” lui Isaac Asimov, care, deși publicată după cartea lui Lewis, începând cu 1951, explorează totuși teme legate de civilizația galactică și declinul ei, cu o abordare filosofică și științifică ce poate fi comparată cu trilogia lui Lewis.
„— După ce am auzit povestea asta, Oyarsa, îți pot confirma că lumea noastră e foarte coruptă. Cei doi care m‑au adus aici nu știu nimic despre tine, ci doar că sornii au cerut să mă vadă. Cred că te‑au luat drept un eldil fals. În locurile sălbatice din lumea noastră există falși eldila; oamenii ucid alți oameni în fața lor — ei cred că eldilul bea sânge. Cei doi au crezut că sornii mă voiau fie pentru asta, fie pentru alt rău. M‑au adus aici cu forța. Mi‑a fost cumplit de frică. Povestitorii din lumea noastră ne fac să credem că, dacă există viață în afara lumii noastre, ea este plină de răutate.”
C.S. Lewis – Departe de planeta tăcută, Editura Paladin, 2023, colecția Paladin Science-Fiction, trad. Andrei Dîrlău
