Club de carte Paladin #63: 84000, Claire North

Finalul lunii noiembrie 2024 ne-a adus sub lupa de cunoscători ai ficțiunii speculative de la Clubul de carte Paladin o distopie care, privită prin ochii celui care a văzut cum nu demult s-a înscăunat pe tron același individ cu vechi metehne și idei ce vor să schimbe lumea, nu mai pare deloc puțin probabilă. Una dintre ideile sale a fost să pună în fruntea unui departament pe cineva care să eficientizeze cheltuielile și eficacitatea guvernului (un lucru care și nouă ne-ar prinde foarte bine, de altfel). Cu alte cuvinte, să facă țara rentabilă.

Același lucru și l-a imaginat tânăra scriitoare britanică ce ne-a vizitat acum câțiva ani la Bookfest și căreia i-am luat cu acea ocazie un interviu pornind de la romanele sale apărute sau în curs de apariție. Claire North privește lumea cu optimism în viața reală, însă în scrierile sale își imaginează lumi fictive ce-au luat-o complet razna. Un astfel de exemplu este tocmai distopia 84000, despre care am discutat la clubul de carte din noiembrie și pe care, fără să știu pe când discutam cu ea la târg și curgeau apele pe mine de la căldură, urma ca mai apoi să o traduc pentru Editura Paladin.

Imaginați-vă o Anglie condusă de corporații, căci de la asta pornește premisa poveștii. Guvernul s-a spălat pe mâini de responsabilitate, sătul să i se reproșeze că din cauza lui o duce țara prost (și pe bună dreptate i se reproșează acest lucru), și a lăsat pe mâna corporațiilor tot ce ține de conducerea ministerelor. Pentru că, s-au gândit guvernanții, la stat se stă și se lâncezește și se încasează salarii uriașe, de multe ori complet nefondat, așa că cel mai eficient o țară ar fi condusă de o corporație. Oricum era condusă de corporații, căci firmele uriașe dețineau firme mai mici, firmele mai mici dețineau firme și mai mici, iar acestea, prin subsidiare și alte sucursale și interpuși și contracte obținute cu mite generoase, conduceau de fapt țara.

Așa că de ce să nu o facă și direct, pe față, fără să se mai ascundă? De ce să nu fie conduse închisorile de o firmă care să eficientizeze tot ce ține de ele? Cu firme de pază private, clădiri private, cantine private, condamnați care să fie puși la muncă și să fie judecați de tribunale private, care să stabilească ele însele pedepsele? N-ar fi mai eficient așa? Sau de ce să nu i se încredințeze căile ferate și transportul feroviar unei firme private, care să scoată și scaunele din vagoane și să facă totul mult mai economic? La urma urmei, majoritatea călătorilor au parte de drumuri scurte, de navetă, de exemplu, așa că ce nevoie ar mai avea să stea și jos, confortabil, pe scaun, când la fel de bine ar putea sta în picioare, făcându-se astfel loc pentru mult mai mulți?

Și, dacă tot am pornit-o pe acest drum, de ce să mai existe justiție? Sau drepturi ale omului? De ce să nu ajungă toată puterea și bogăția doar la unii, iar restul, cei mici și lipsiți de importanță, să fie sclavii lor și să muncească până la epuizare pentru huzurul altora? Dar stai, că asta se întâmplă deja, și se întâmplă de când lumea, nu-i așa? Și de ce, dacă cineva greșește, de exemplu, fură de la fabrica ce îi oferă cu mare generozitatea un loc în care să se spetească pe un salariu de mizerie, să nu i se ofere posibilitatea să plătească pentru acea pierdere nu prin privarea de libertate și lâncezeala într-o pușcărie plătită de contribuabili, ci să fie silit să muncească și noaptea, pentru a răscumpăra dauna?

Sau, și mai bine, dacă cineva omoară pe altcineva, să plătească numai o amendă, nu să stea bine-mersi la pușcărie preț de vreo douăzeci de ani și să nu producă absolut nimic, doar să consume. Iar pentru fapta comisă ar putea să achite o sumă care s-ajungă în buzunarele cui trebuie, iar mai departe… mai departe, la Corporație, desigur.

Așa încât se înființează firme de audit care stabilesc cuantumul pentru pedepse. Ai incendiat o casă și au murit câțiva în incendiu? Plătești o amendă. Mare, mică, depinde mai ales cât valorau viețile celor din acea clădire și clădirea în sine. Cât a pierdut Marea Corporație în acel incendiu. Dacă erau imigranți sau alte componente ale „plevei societății”, care aduceau prea puțină plusvaloare, atunci și amenda ar fi mai mică. Dacă însă acolo se lăfăiau vreo doi directori executivi care valorau mai mult, atunci plătești, nenică!

Theo Miller, cel care nu e de fapt Theo Miller, este un astfel de funcționar care stabilește cât trebuie să plătească cineva pentru un furtișag mărunt sau o crimă comisă cu sânge rece. 84000 de lire, mai exact, pentru viața celei cu care el s-a iubit în copilărie și care îl imploră, înainte să fie omorâtă, să-i găsească fiica. A ei, a lui, nu se știe și nici eu nu vă lămuresc, cert este că epopeea trezirii la viață a lui Miller este îndelungată și mai apoi te lasă cu gura căscată prin cinism și grozăvenii.

Iar totul se întâmplă într-o Anglie distopică, printr-o poveste ce merge pe mai multe planuri, în trecutul îndepărtat, din copilăria plină de lipsuri și greutăți a lui Theo Miller, apoi în tinerețea lui, apoi la firma unde lucrează, când drepturile omului au fost deja abolite și viața cuiva ajunge să valoreze exact cât stabilește o firmă condusă de altă firmă, condusă de altă… Și până în prezent, după ce s-a întâmplat năzbâtia, când o femeie (sau poate nu-i femeie, cine știe?) umblă liniștită cu șalupa ei pe canalele navigabile care împânzesc toată Anglia, jucând Tarot și văzându-și de treabă, până descoperă pe-un mal un bărbat grav rănit, pe nume Theo Miller…

Fragmentarea poveștii și desele schimbări de perspectivă, de plan temporal, salturile acestea între prezent și trecutul îndepărtat sau cel apropiat sau mai puțin apropiat au fost principalele lucruri care i s-au reproșat poveștii imaginate de Claire North. Practic forma, nu fondul, căci viitorul extrem de întunecat descris de ea pare nu foarte îndepărtat și cât se poate de posibil. Ori poate chiar e deja aici.

Claire North – 84 000, Editura Paladin, 2024, colecția Paladin Science-Fiction, trad. Liviu Szőke