Club de carte Paladin #68: „Harry Potter și camera secretelor”, J.K. Rowling

de Liviu Szoke 19 mai 2025
Club de carte Paladin #68: „Harry Potter și camera secretelor”, J.K. Rowling
Alte categorii de interes: Clubul de lectură Paladin

De data asta n-am mai văzut filmul înainte, nici după, doar am discutat cartea. La final de lună aprilie, într-o seară de joi, nu vineri, cum ne-am obișnuit, am purces la treabă pentru a diseca un nou volum cu Harry Potter, la doi ani și o lună distanță de volumul precedent, Harry Potter și Piatra filosofală (traducere de Florin Bican). Ce-a ieșit de sub baghetele lui J.K. Rowling și a Tatianei Dragomir (traducătoarea în română a celui de-al doilea volum)?

În primul rând, toți am căzut de acord că seria rămâne, și în acest al doilea volum, o poveste adresată în primul rând copiilor și tinerilor, dar și adulților. Iar în sprijinul acestei idei am venit cu argumentul poveștii ușor infantile și a desfășurării liniare a acțiunii, dar și a modului în care se comportă în continuare personajele principale. Urmând ca de la volumul trei încolo treburile să înceapă să se complice și acțiunea să devină tot mai întunecată pe măsură ce și personajele încep să se maturizeze.

Așadar, începutul poveștii îl găsește pe Harry în vacanță în casa unchilor săi adoptivi și mereu dispuși să-l chinuie, iar aici trebuie să-i dăm Cezarului ce-i al Cezarului: lui Rowling i-a ieșit de minune portretizarea unora dintre cele mai detestabile personaje din literatura recentă, respectiv Vernon, Petunia și Dudley Dursley (să nu uităm și actorii din film, pe potriva acestor personaje malefice), din care pur și simplu picură răutatea. Și ce fac ei chiar de ziua lui Harry? Nu se obosesc nici măcar să-i ureze un la mulți ani, darămite să-i ofere și vreun amărât de cadou. Ba mai mult, îl și încuie în camera lui, deoarece, vezi bine, seara vor lua cina împreună cu șeful lui Vernon și cu soția acestuia, și nu care cumva Harry să-și dea în petic și să facă vreo șotie.

Acesta a stat supărat toată vacanța pentru că niciunul dintre prietenii săi de la Academia Hogwarts, nici măcar Ron sau Hermione, cei mai apropiați prieteni ai lui de la școală, nu i-au trimis măcar o scrisoare sau să-l invite pe la ei, ca să mai uite din amărăciunea și disperarea de acasă. Însă, ca un făcut, taman în seara importantei cine din casa familiei Dursley, când Dudley ar putea să primească o mult sperată avansare, în dormitorul lui Harry își face apariția celebra făptură cu urechi clăpăuge pe nume Dobby, un elf de casă urât cu spume, care îi mărturisește tânărului Harry că el este responsabil de dispariția tuturor scrisorilor de răspuns de la prietenii băiatului după ce acesta le trimisese la rândul său o grămadă pentru a mai uita de griji și suferințe.

Mai mult, Dobby îl avertizează și că sub nicio formă nu trebuie să se întoarcă la școală, pentru că acolo îl paște un pericol mortal. Iar după ce le strică evident cina celor trei Dursley, Harry fuge cu o mașină zburătoare și, după aventuri ce țin aproape o treime de carte, ajunge în sfârșit la Academia Hogwarts, unde este considerat un soi de erou după ce l-a învins pe maleficul și până atunci considerat invincibilul Lord Voldemort.

Dar la Academie se petrec lucruri necurate. Cineva face farse tot mai macabre și, în pofida unui măscărici de profesor vrăjitor, o caricatură lăudăroasă și de fapt inutilă, oameni și animale sunt împietriți deopotrivă de către o misterioasă vrajă pe care n-o cunoaște nimeni, iar vina se nimerește să cadă totdeauna, evident, pe bietul Harry. Care aude un zvon cum că, în urmă cu vreo cincizeci de ani, cineva a deschis periculoasa Cameră a Secretelor. Și că toată lumea va fi din nou în pericol dacă aceasta va fi iar deschisă.

Și lucrurile continuă tot așa, un permanent joc de-a șoarecele și pisica în care Harry pică mereu drept vinovat și jocurile de putere devin tot mai aprige, iar relația dintre cei care îi țin partea, respectiv Hagrid și Dumbledore, de exemplu, și cei care ar vrea să-l vadă dispărut o dată pentru totdeauna, cei care se simt amenințați nu doar de puterile formidabile, dar încă latente ale lui Harry – prin glasul agresivului și vocalului Draco Malfoy și al profesorului Severus Snape –, devine tot mai încordată.

Un fel de „am vrea ca enigma să fie rezolvată și pericolul să dispară, dar nu cumva totul să fie rezolvat de inamicul Harry, care să devină iar erou”. La un moment dat am făcut chiar o paranteză și am început să povestim că există vârste și vârste la care putem citi o carte care intră în memoria colectivă, cum e, de pildă, cazul cu seria Harry Potter. Deși nu pare deloc complicată și orice copil se poate bucura de niște aventuri pe cinste, într-un fel citești această serie la unsprezece-doisprezece ani și altfel o înțelegi la treizeci sau cincizeci.

Pentru că farmecul unor povești nemuritoare exact în asta constă: să reușească să captiveze cititori de toate vârstele, să satisfacă toate gusturile, să-i țină pe toți lipiți de pagini și mai ales să-i facă să revină din nou și din nou și să le recitească. Și exact asta, suntem siguri, a izbutit seria lui J.K. Rowling și a transformat-o în extraordinarul fenomen care a fost și va rămâne și de aici înainte.


 

J.K. Rowling – Harry Potter și Camera Secretelor, Editura Arthur, 2018, trad. Tatiana Dragomir

Fotografie autor J.K. Rowling
Autor
J.K. Rowling
J.K. ROWLING este autoarea mult îndrăgitei serii Harry Potter. După ce ideea pentru Harry Potter i‑a venit în 1990, în timpul unei călătorii cu trenul...
mai multe
Video Trailer
Sonia Văsieș citește din „Harry Potter și Camera Secret...
Video Trailer
Maria Sofia Costin citește din „Harry Potter și Camera...
Video Trailer
Arthuroteca - lecturi cu Adriana Moca. #23 Harry Potter...
HARRY POTTER ȘI CAMERA SECRETELOR (#2):
Recomandări (143) Interviuri (2) Noutăți (32) Titluri în focus (157) Evenimente (13) Topuri (9) Clubul de lectură Paladin (84) Concursuri (14)
„Harry Potter și prizonierul din Azkaban”, J.K. Rowling
„Harry Potter și prizonierul din Azkaban”, J.K. Rowling de Liviu Szoke Liviu Szoke 28 mai 2026
Luna aprilie a anului 2026 ne-a adus în atenție participanților la Clubul de carte Paladin un nou volum cu Harry Potter. Despre care am vorbit o seară...
Mai multe
„Furia Aurie”, Pierce Brown
„Furia Aurie”, Pierce Brown de Liviu Szoke Liviu Szoke 13 mai 2026
Dacă prima carte, Furia Roșie, a fost scânteia care a aprins focul, Furia Aurie reprezintă practic momentul în care vâlvătaia scapă de sub control și...
Mai multe
„Un vrăjitor din Pământșimare”, Ursula K. LeGuin
„Un vrăjitor din Pământșimare”, Ursula K. LeGuin de Liviu Szoke Liviu Szoke 11 mai 2026
Într-o seară mohorâtă de februarie, într-un București amenințat de viscol și frig și alte intemperii neplăcute, câțiva temerari ne-am luat totuși inim...
Mai multe
Logo
Toate drepturile rezervate © Grupul Editorial ART