Dispariția a două sute nouăzeci și șapte de ouă este o problemă care nu poate fi ignorată, mai ales că familia de ciori își dorește cu ardoare o familie mare.
Ciorile din Pearblossom, scrisă de Aldous Huxley și ilustrată de Sophie Blackall este o poveste cu umor, plină de ironii, dar și cu o morală despre ingeniozitate și inteligență.
Trebuie să încep cu casa familiei de ciori, a doamnei Amelia și domnului Abraham, un cuplu care își ducea linistit viața de ciori într-un impresionant plop din Pearblossom. Casa, un cuib elegant, era ordonat și prea simpatic amenajat, un pat pentru cuplul de ciori, iar lângă, un pătuț în care stătea la clocit oul, ou care niciodată nu prindea a doua zi. De aici și intriga poveștii, pentru că dispariția ouălor devenea îngrijorătoare și stresantă pentru biata cioară care nu își dorea decât să aibă și ea un pui. Trebuie să știți că cioara făcea zilnic câte un ou, mai puțin duminica și de sărbătorile legale, dar zilnic descoperea că ele dispăreau.
Vinovat pentru dispariția ouălor este șarpele cu clopoței care își avea culcușul într-o gaură de la rădăcina copacului. Astfel, în fiecare zi la oră fixă, atunci când doamna cioară era plecată la cumpărături, șarpele se târa și cățăra în copac, halea oul dintr-o înghițitură, iar apoi își continua somnul de voie în gaura lui. Asta până într-o zi când făptașul este prins în flagrant de doamna cioară. Atitudinea șarpelui este una sfidătoare, comportându-se ca și cum oul este al lui, declarând că își ia micul dejun.
Exceptând suferința doamnei cioară și comportamentul șarpelui, povestea este un deliciu atât prin ilustrațiile grăitoare și pline de detalii cel puțin impresionante, cât și prin multitudinea de replici ironice și savuroase. Spre exemplu, atunci când domnul Abraham se întoarce de la muncă și își găsește soția cu ochii înfundați și palidă ca ceara, o suspectează că a mâncat prea mult. Aceasta ironie nu e trecută cu vederea de domna Amelia care începe să-l ocărască și să îi amintească, mai mult cu tentă de reproș, câte lucruri face ea și despre nefericitul eveniment petrecut peste zi.
Discuția dintre cei doi soți e de departe preferata mea, asta pentru că are loc un schimb de replici care subliniază dinamica relației lor. Astfel, cioara își îndeamnă soțul să meargă să-i facă felul șarpelui, iar când acesta refuză, are parte de o replică acidă, dar care primește un răspuns matur și rațional.
Cum prietenii la nevoie se cunosc, iar Bufniț fiind cunoscut ca un gânditor adevărat, Abhram merge la prietenul său pentru un sfat. Turele de noapte îl epuizau pe bietul Bufniț, tocmai de aia Abraham îl găsește în pijamale.
Nu degeaba era recunoscut ca fiind un înțelept, pentru ca Bufniț chiar vine cu o idee bună, bănuiesc că a auzit și el despre lupul din Scufița Roșie, asta pentru că planul lui seamănă cumva cu pedeapsa aplicată lupului de către vânâtor.
Pietrele din burta lupului au fost înlocuite cu ouă făcute din noroi, pe care le-au lăsat la uscat, iar mai apoi le-au pictat de nu puteai face deosebirea între ouăle din noroi și ouăle unei ciori.
Vă imaginați că ouăle, două la număr, au fost puse în micul pătuț, momeală pentru lacomul șarpe.
Pe lângă planul ingenios și lucrul în echipă, copiii pot zăbovi și asupra numeroaselor detalii care oferă o imagine mult mai clară a personajelor. Spre exemplu, detalii legate de rutina de noaptea a Ameliei, orice cioară care se respectă își pune părul seara pe bigudiuri sau citește o carte din zona ei de interes.
Iar dacă vreți să aflați și mai multe despre viața unei ciori, lista de cumpărături mi-a atras mie atenția, recunosc că am fost curioasă ce își cumpără o cioară de la magazin. După ce am analizat toate detaliile: de la accesorii, la lista de cumpărături și interiorul casei eu am concluzionat că cioara era clar o gospodină desavârșită.
Iar dacă sunteți curioași ce s-a întâmplat cu șarpele, vă recomand cu drag cartea pentru a afla finalul. Ce vă pot spune este că într-un final copacul nu a mai fost niciodată la fel. Șarpele era cunoscut ca fiind extrem de mare și extrem de bătrân, iar eu am trecut la partea practică și le-am arătat copiilor un model de șarpe dansator i-am spus eu.
Pentru realizarea unui șarpe miscător am folosit urmatoarele materiale:
-hartie colorată pe care am decupat-o pe rotund
-lipici
-ochișori
-frigăruie (băț)
La sfârșit mai mulți șerpi se ondulau prin sala de clasă.
Cu drag,
O educatoare
Oana Paraschiv
