Genius la grădiniță #62 O carte magicozaură. Forme. Urmărește conturul!

de Oana Paraschiv 20 februarie 2025
Genius la grădiniță #62 O carte magicozaură. Forme. Urmărește conturul!

Ce spuneți de o carte magicozaură? Dacă vă așteptați să fie vorba de dinozauri trebuie să vă dezamăgesc așteptările și să vă spun că de fapt este o carte despre forme. O carte magicozaură scrisă de Roald Dahl și ilustrată de Qwentin Blake vine în ajutorul nostru pentru a îi face pe cei mici să se obișnuiască și să recunoască formele geometrice, pentru început doar trei: cerc, pătrat și triunghi.

Trebuie să menționez că e o carte senzorială care îi invită pe cei mici să urmărească conturul diferitelor forme cu ajutorul degețelelor.

Pe lângă partea interactivă, care întodeauna este pe placul copiilor, vreau să menționez că este și plină de culoare, de ilustrații amuzante c le captează atenția și interesul.

Cu ce credeți că poate fi asemănat cu un triunghi? Știu, posibilitățile sunt multe, dar plecând de la ilustrațiile din carte puteți continua cu cel mic identificarea și altor obiecte care au aceeași formă. Cărticica le aduce în atenție o felie de tort de ciocolată, la care nu doar eu și ai mei pitici am salivat, ci și copiii din ilustrații.

Cartea te invită nu doar să observi și să analizezi detaliile, ci să și urmezi traseul feliei de tort. Dacă mă întrebați pe mine este un mic chin, eu care nu pot spune nu niciodată unei felii de tort.

Iubitorii de dulce vor descoperi la forma pătratului un alt desert delicios, de data asta o intreagă tabletă de ciocolată, de aici am pornit o întreagă discuție despre aroma de ciocolată preferată.

De departe preferata mea din carte este haioasa găină a cărui ou este de fapt sarcina de realizat, mai exact forma acestuia. Găinușa e tare simpatic ilustrată, ciufulită și derutată, cel mai probabil neștiind pe unde se află oul ei.

La sfărșitul cărticelei au o secțiune de consolidare a noilor forme descoperite, mai exact o mulțime de dulciuri de diferite forme și culori, având ca sarcină găsirea dulciurilor în formă de cerc, pătrat și triunghi. Deși totul îți atrage atenția, fiind colorate și în același timp apetisante, copiii nu au avut dificultăți în a găsi formele geometrice ascunse în grămada de dulciuri.

Fiind o carte despre forme geometrice am hotarât să continuăm activitatea cu una practică, în care le-am adăugat și alte forme geometrice învățate.

Pe o coală le-am desenat silueta unui om, dar una atipică, având toate părțile corpului din forme geometrice (capul în formă de cerc, o pălărie în formă de triunghi, mâinile și picioarele în formă de dreptunghi și un corp perfect pătrat).

Nu au avut dificultăți în a potrivi figura geometrică pe forma desenată pe coală, ba din contră, micul omuleț din forme geometrice a fost realizat într-un timp mai scurt decât mă așteptam. 

Pentru identificarea și organizarea informațiilor vizuale vă recomand să integrați și această cărticică simpatică pentru a îi învăța pe copii într-un mod plăcut și atractiv formele geometrice.

Cu drag, 

O educatoare

Oana Paraschiv

Recomandări (143) Interviuri (2) Noutăți (32) Titluri în focus (157) Evenimente (13) Topuri (9) Clubul de lectură Paladin (84) Concursuri (14)
„Harry Potter și prizonierul din Azkaban”, J.K. Rowling
„Harry Potter și prizonierul din Azkaban”, J.K. Rowling de Liviu Szoke Liviu Szoke 28 mai 2026
Luna aprilie a anului 2026 ne-a adus în atenție participanților la Clubul de carte Paladin un nou volum cu Harry Potter. Despre care am vorbit o seară...
Mai multe
„Furia Aurie”, Pierce Brown
„Furia Aurie”, Pierce Brown de Liviu Szoke Liviu Szoke 13 mai 2026
Dacă prima carte, Furia Roșie, a fost scânteia care a aprins focul, Furia Aurie reprezintă practic momentul în care vâlvătaia scapă de sub control și...
Mai multe
„Un vrăjitor din Pământșimare”, Ursula K. LeGuin
„Un vrăjitor din Pământșimare”, Ursula K. LeGuin de Liviu Szoke Liviu Szoke 11 mai 2026
Într-o seară mohorâtă de februarie, într-un București amenințat de viscol și frig și alte intemperii neplăcute, câțiva temerari ne-am luat totuși inim...
Mai multe
Logo
Toate drepturile rezervate © Grupul Editorial ART