Genius la grădiniță #74 Cu toții au văzut o pisică

de Oana Paraschiv 15 mai 2025
Genius la grădiniță #74 Cu toții au văzut o pisică

Frumusețea stă în ochii privitorului - o zicală care întodeauna mi-a plăcut și pe care mi-am amintit-o citind lectura pregătită pentru publicul meu țintă, unul dornic de noi descoperiri. Astfel le-am adus în atenție cartea Cu toții au văzut o pisică, scrisă și ilustrată de Brendan Wenzel, care poate fi descrisă ca un joc fantastic al perspectivelor.

Și cum publicul țintă iubește jocurile, vă imaginați care a fost feedback-ul, iar dacă nu reușiți să o faceți, ei bine, vin eu cu lămuriri, fiind un martor important în această speță.

Jocul începe cu o pisică, una obișnuită, cu mustăți, urechi și gheare, care pleacă la plimbare, însă jocul se schimbă când simpatica pisicuță își schimbă înfățișarea cu fiecare personaj întâlnit.

Primul pe care îl întâlnește este chiar stăpânul ei, un copil care o vede iubitoare și fericită, cel puțin asta mi-au transmis copiii observând ilustrațiile, prin intermediul lor reușind să implic și publicul în firul narativ.

Nu degeaba am început acest articol nu o vorbă cunoscută, asta pentru că se pare că la întâlnirea cu un câine, simpatica pisicuță își schimbă înfățișarea, fiind departe de a fi simpatică. 

Se pare că ciudata vietate văzută de câine, are acum o alta întruchipare prin ochii unei vulpi dornice să o vâneze. Prin ochii peștelui pisica pare cel puțin un mostru ciudat al mării, iar perspectiva șoricelului vis a vis de înfățișarea pisicuței e cel puțin înfricoșătoare.

De departe cea mai uimitoare înfățișare o preia pisica prin ochii unei albine, aici ținând să le transmit copiilor niște curiozități despre albine, tocmai pentru a susține uimitoarea ilustrație. Faptul că albinele au cinci ochi care le ajută la orientare, produce efectul imagini fragmentate în mii de „rame”, de aici și pisica realizată în mii de buline, parcă pictată.

În plimbarea ei, pisica este observată de o pasăre, de un purice, de un scons, de un vierme și de alte câteva vietăți, toate având propria imagine a pisiciii, desigur toate fiind fascinante, dar vă las pe voi să le descoperiți.


Însă vreau să menționez imaginea de final a pisicii, văzută prin ochii celor întâlniți, realizată din ilustrații sub forma unui puzzle mozaic, fiind fascinant să descoperi fiecare parte a corpului și să încerci să recunoști prin ochii cărui animal se vede fiecare parte. Exact cum vă spuneam: un joc tare amuzant care le solicită copiilor atât implicarea, cât și atenția.

Finalul aduce în prim plan o ironie amuzantă care ne face să reflectăm puțin, cel puțin noi adulții, la ceea ce trebuie să le subliniem de fapt copiilor în urma celor aflate din plimbarea pisicuței. Ironia face ca pisica să își descopere propria imagine în reflexia apei, ajungând astfel la o altă versiune a pisicii, de această dată chiar prin proprii ochi.

Prin intermediul micii aventuri a pisicuței, copiii descoperă că lucrurile pot fi diferite în funcție de cine le privește, ce ție ti se pare într-un anume fel, celuilalt i se poate părea altfel, iar asta e total normal, fiecare având un mod unic de a privi lucrurile.

Și ca să merg și mai departe privind morala poveștii putem poposi și la ideea că putem avea opinii diferite dar asta nu înseamnă că este vreuna greșită, totul putând fi perceput diferit de la persoana la persoană sau în cazul de față, de la animal la animal.


Am continuat ziua plecând tocmai de la morala poveștii și am trecut la o activitate artistico-plastică unde au avut de pictat cum văd ei o pisică specială. Le-am pregătit o coală pe care era conturul unei pisici, folosind tehnica mozaicului, astfel fiecare a avut propria lui viziune în ceea ce privește aspectul pisicii. 

Au ieșit diferite, dar asta a fost și obiectivul, toate fiind frumoase prin unicitatea lor.

Cu drag, 

O educatoare

Oana Paraschiv

Recomandări (143) Interviuri (2) Noutăți (32) Titluri în focus (157) Evenimente (13) Topuri (9) Clubul de lectură Paladin (84) Concursuri (14)
„Harry Potter și prizonierul din Azkaban”, J.K. Rowling
„Harry Potter și prizonierul din Azkaban”, J.K. Rowling de Liviu Szoke Liviu Szoke 28 mai 2026
Luna aprilie a anului 2026 ne-a adus în atenție participanților la Clubul de carte Paladin un nou volum cu Harry Potter. Despre care am vorbit o seară...
Mai multe
„Furia Aurie”, Pierce Brown
„Furia Aurie”, Pierce Brown de Liviu Szoke Liviu Szoke 13 mai 2026
Dacă prima carte, Furia Roșie, a fost scânteia care a aprins focul, Furia Aurie reprezintă practic momentul în care vâlvătaia scapă de sub control și...
Mai multe
„Un vrăjitor din Pământșimare”, Ursula K. LeGuin
„Un vrăjitor din Pământșimare”, Ursula K. LeGuin de Liviu Szoke Liviu Szoke 11 mai 2026
Într-o seară mohorâtă de februarie, într-un București amenințat de viscol și frig și alte intemperii neplăcute, câțiva temerari ne-am luat totuși inim...
Mai multe
Logo
Toate drepturile rezervate © Grupul Editorial ART