Înapoi în arenă
Detectivul criminolog newyorkez Dave Gurney s-a retras împreună cu soția la o fermă din Munții Apalași și încearcă să lase trecutul în urmă. Încercase asta și în primul roman din serie, Gândește-te la un număr (Paladin, 2017), dar, spre nemulțumirea soției, nu-i prea ieșise. Nu-i iese nici acum. Un vechi prieten detectiv îl sună pentru a-i cere ajutorul într-un caz bizar: în timpul unei nunți în lumea celor bogați, mireasa este găsită fără cap în casa grădinarului. Arma crimei – o macetă. Suspectul este grădinarul mexican, care a dispărut de la locul faptei. Dar nimic nu este ceea ce pare. Soțul victimei este un psihiatru controversat, specializat în abuzuri sexuale. Grădinarul dispărut era protejatul său. Numărul de femei decapitate va continua să crească. Iar Dave Gurney reintră în arenă, care se dovedește un labirint.

Deși nu a lucrat ca detectiv, ci în industria publicității, John Verdon i-a împrumut eroului său câte ceva din propria viață. Verdon a debutat la 68 de ani, după ce s-a pensionat și a descoperit literatura polițistă. A făcut o pasiune pentru aceasta, așa că a decis să-și încerce mâna ca scriitor. Până în prezent a publicat șase romane, care deja i-au creat o reputație în lumea cititorilor de crime & mystery.

John Verdon, Închide ochii strâns
Traducere din limba engleză de Oana Chițu
Editura Paladin