Interviu cu Guy Gavriel Kay, consemnat de Laura Ciobanu

Guy Gavriel Kay: „Sunt adesea surprins de ceea ce fac personajele mele”

Un bărbat stă singur pe malul unui lac de munte, înconjurat de plânsul nălucilor celor morți în numeroasele războaie ce s-au purtat în acel loc. Din zori și până în seară le înmormântează osemintele, fără să-i pese dacă au fost compatrioții săi sau soldați în oastea dușmană. Și își amintește... Însă un dar de mare preț îl va smulge din această viață liniștită, aruncându-l în vâltoarea intrigilor curții imperiale a Kitaiului (care e și nu e China), condusă de un împărat bătrân și plictisit.

Așa începe, not with a bang, but with a whisper, romanul Under Heaven al scriitorului canadian Guy Gavriel Kay, prezentat cititorilor de editura Paladin sub titlul Pământul iubit de zei (o transpunere a conceptului chinez „tianxia”ce desemnează totalitatea pământurilor ocupate de China, asupra cărora, spre deosebire de celelalte, se revarsă binecuvântarea zeilor).

Cu acest prilej autorul i-a acordat un interviu traducătoarei romanului, Laura Ciobanu.

- Pământul iubit de zei (Under Heaven) va fi cel dintâi contact al cititorilor din România cu romanele dumneavoastră. De ce preferați ficțiunea istorică? Și, în acest caz, de ce ați ales China?

- Dintotdeauna am fost fascinat, obsedat chiar, de istorie. În gândirea și în imaginația mea ea joacă un rol mai important decât fantasy-ul, dar găsesc că provocarea de a contopi cele două genuri este extrem de satisfăcătoare din punct de vedere creativ. Am scris despre multe epoci și locuri diferite, așa că să scriu o carte – de fapt două – inspirată de istoria Chinei a fost o consecință a acestui fapt.

- Aveți un personaj preferat? La prima vedere aș fi zis Shen Tai, dar pe urmă mi-am amintit de Spring Rain, Bytsan, Wen Jian. Ba cred că am detectat o undă de simpatie și pentru arogantul acela de Wen Zhou.

- Încerc să nu fac favoritisme! Dar aveți dreptate, chiar încerc să înțeleg motivațiile și caracterul personajelor negative din cărțile mele. Vreau să creez personaje complexe, credibile, care să pătrundă în viața cititorului. Asta înseamnă că trebuie să încerc să le vizualizez pe toate și să mă gândesc la absolut toate, până și la cele neimportante.

- Știți, nu-mi amintesc vreun personaj din cărțile dvs. pe care chiar să-l detest. Începi să urăști pe cineva și deodată ta-daaa! Are motive întemeiate pentru ceea ce face sau are o trăsătură care să-l reabiliteze în ochii cititorului, fie și puțin, chiar dacă asta nu îl salvează în final. Considerați că aceasta este o abordare mai realistă a complexității naturii umane sau încercați să înfățișați lumea așa cum ați dori să fie?

- Cred că asta are legătură cu răspunsul anterior. Pe măsură ce m-am maturizat și am căpătat experiență într-ale scrisului au început să mă plictisească personajele simpluțe, eroul sută la sută și răul absolut. Și în calitate de cititor gândesc la fel! (Pentru că toți scriitorii sunt și cititori.) Deci da, aveți dreptate: în aproape toate cazurile sunt convins că natura umană este complexă și că un scriitor care poate reflecta asta este un scriitor mai bun.

- Ați avut ezitări cu privire la alegerile pe care le fac personajele dumneavoastră în Pământul iubit de zei? Este vreun moment în care acțiunea ar fi putut lua o altă întorsătură?

- E complicat să privești retroactiv. Nu-mi fac un plan general al cărților înainte să le scriu, așa că adesea sunt surprins de ceea ce fac personajele mele sau de întorsătura pe care o iau lucrurile. Dar încerc să nu mă împotrivesc, să lucrez cu elementul surpriză. Dacă autorul descoperă cartea pe măsură ce o scrie, cred că și cititorul va împărtăși acest intens sentiment de a nu ști (și a dori să afle) ce urmează și va fi mai captivat de poveste. Nu cred că a existat vreun moment în Pământul iubit de zei în care să-mi fi dorit cu adevărat ca lucrurile să fi decurs altfel. Dar adesea mă întristează moartea personajelor mele. Nu îmi face plăcere să omor oameni! Pe bune!

- Ce scenă a fost cel mai greu de scris și de ce?

- Scena de început a cărții – una de care sunt foarte mândru – a fost o adevărată provocare. Mă decisesem să încep foarte discret, cu un bărbat singur pe malul unui lac de munte, copleșit de amintiri... și un început liniștit trebuie să fie scris extrem de bine ca să captiveze cititorul. Mai ales acum când filmele, serialele și cărțile ne-au obișnuit cu începuturi pline de explozii și dramatism.

- Cât de fidel simțiți că trebuie să fiți în raport cu istoria reală? Am senzația că i-ați înfrumusețat considerabil pe Wen Jian și pe împărat, inspirați de personalități istorice reale. În realitate el a poruncit ca ea să fie sugrumată. De ce nu ați înfățișat-o ca pe o femeie avidă de putere, dar incapabilă să o manevreze, așa cum a fost, și pe el drept un ins slab, capabil să-și ucidă iubita ca să-și salveze pielea?

- Scena la care faceți referire este destul de apropiată de evenimentele istorice reale, începând cu ceea ce s-a întâmplat cu armatele în trecătoarea muntoasă din est și cu fuga împăratului din capitală. Dar avantajul când ai de a face cu ficțiunea istorică (în carte e vorba despre Dinastia a Noua a Kitaiului, inventată de mine, nu de Dinastia Tang a Chinei) este acela că poți crea personaje inspirate de personalități istorice reale, dar care în mod evident nu sunt acelea. Asta îmi dă o mare libertate, atât din punct de vedere etic (nu iau o personalitate care a existat și mă apuc să fac ce vreau eu cu ea), dar și creativ. Îmi permite să accentuez teme și idei pe care vreau să le explorez.

- Despre ce este practic Pământul iubit de zei? Care e mesajul sau lecția de dincolo de povestea propriu-zisă?

- O să evit răspunsul la întrebarea asta! Prefer mai degrabă să las fiecare cititor să decidă singur ce anume vrea să rețină dintr-o carte.

- În general știți de la început care va fi mesajul cărții sau îl descoperiți pe parcursul scrierii ei?

- În general am anumite teme pe care vreau să le explorez și să le dezvolt într-un loc și o epocă anume, dar de fiecare dată în timp ce scriu intervin noi elemente. Până ajung la sfârșit e posibil ca unele dintre cele noi să devină mai importante decât tema inițială.

- Ce civilizație nu ați explorat încă și ați vrea s-o faceți?

- Când termin o carte nu știu niciodată care va fi următoarea. După Pământul iubit de zei am mai scris o carte inspirată tot de China (a cărei acțiune se petrece la 300 de ani distanță) și apoi una inspirată de Italia, Balcanii și Istanbulul secolului al XV-lea. Îmi place să mă deplasez de colo colo, să îmi stabilesc noi obiective în materie de documentare și de înțelegerea epocii și locului. Acesta este și motivul pentru care îmi ia atât de mult să scriu o carte. Am nevoie de timp ca să mă documentez și să mă gândesc la noua epocă și la noul loc. Sunt o mulțime de perioade istorice și de țări care mă interesează. Totul este care dintre ele mă va captiva cel mai tare, suficient de tare încât să mă țină ocupat timp de trei ani cât îmi ia să scriu o carte. Iar asta nu știu niciodată dinainte.