Joi raid: Jo Walton
Cine este „printre noi”?
Printre ceilalți va apărea în toamna asta la Paladin, așa că mi se pare interesant următorul interviu (fragmentar) pe care l-a acordat lui Jonathan Thornton, cu ocazia Edinburgh International Book Festival din august 2017.
Jo Walton a câștigat premiile Hugo, Nebula și World Fantasy pentru romanul Printre ceilalți (2011), dar a mai scris de asemenea Tooth And Claw (2003), un roman fantasy comic despre o familie de dragoni, trilogia Small Change (2006-2008), care imaginează o istorie alternativă în care Marea Britanie a capitulat în fața naziștilor în 1941, romanul My Real Children (2014), câștigător al premiului Tiptree și multe altele. Creația ei cea mai recentă, trilogia Thessaly (2015-2016), este despre călători temporali, zei greci și roboți care construiesc Republica lui Platon.
JT: Printre ceilalți este o explorare a vieții și formării ca fan de science-fiction și fantasy în Țara Galilor și, în același timp, o explorare a mitologiei basmelor. În ce măsură ți-ai introdus propria personalitate în cea a protagonistei?
JW: Multe dintre lucrurile bune pe care le-am pus acolo au existat în viața mea adultă, nu în cea de adolescentă; când am scris cartea nu participasem niciodată la un club de carte, pe când acum particip, și pot să văd multe detalii nerealiste. Îmi place sistemul de magie pe care l-am inventat în Printre ceilalți, și-mi plac cărțile în general. Mi-a plăcut de asemenea felul cum am utilizat cărțile ca să comentez despre oameni, caractere și lucruri.
Nu m-am așteptat însă niciodată să aibă succesul uriaș pe care l-a avut… Hugo, Nebula, nominalizarea la premiul World Fantasy Award, apoi premiul British Fantasy, un premiu canadian, premiul german Kurd Lasswitz, și nominalizări în diverse categorii în alte țări. Tuturor le-a plăcut cartea aceea. Cred că o parte din motivul pentru care a plăcut a fost că descria maturizarea intelectuală a unei fete. De obicei, descrierile maturizărilor fetelor sunt de natură emoțională – climaxul lor este o relație sentimentală, romantică – nu este o maturizare intelectuală în care ele pun toate piesele laolaltă și câștigă. Există genul acesta de cărți despre adolescenți, dar nu și despre adolescente.
Adolescenții sunt persoane cărora le-aș spune foarte „extreme”. Totul este foarte alb și foarte negru, totul este în termeni grandioși, deoarece încă nu ți s-a tocit nici o muchie și ai toate colțurile ascuțite. Când am scris-o mi-am reamintit cum am fost eu însămi la vârsta aceea, când eram foarte pasională și deloc calmă. Când citeam în mod regulat cincisprezece cărți pe săptămână. Mai pot face asta și acum, dar ar fi o săptămână foarte neobișnuită pentru mine – vreau să zic să galopez prin cărți în felul acela adolescentin, când le înfuleci pur şi simplu. Și când totul este nou. La vârsta aceea citești mereu cărți care te impresionează în mod unic și aparte….
