Joiraid – Cinci ore cu Pierce Brown, consemnate de Laura Ciobanu

Pierce Brown e un tip de treabă, mereu cu o glumă la îndemână și fără fasoane. Mănâncă mititei cu mâna, se extaziază gustând icre și le face o poză pe care o urcă imediat pe Instagram. Spune că singura chestie pe care a încercat-o vreodată și nu i-a plăcut a fost ugerul de scroafă. În China. Era, chipurile, cam ca un cauciuc. E tobă de istorie, inclusiv istorie antică, și poate să-ți povestească aspecte din Iliada pe care tu nici nu le-ai remarcat. Îi plac Joe Abercrombie și Dan Simmons, dar nu și Brandon Sanderson. După ce va termina actuala trilogie, din care a apărut prima parte, Iron Gold, ar vrea să spună alte povești, în alte universuri decât cel al lui Darrow. Are pe telefon o poză a cățelușei lui, o maidaneză roșcată cu mutră de vulpiță pe care o cheamă Eo, și la un moment dat sigur ți-o va arăta. La cina nefestivă cu reprezentanții Paladin și Art, de marți seara, am reușit să-l învăț cum se pronunță ă, ș și ț, dar la î s-a dat bătut. Își ia foarte în serios personajele și am dezbătut despre Cassius și Darrow, ajungând la concluzia că dintre ei doi Cassius e un om mai bun, mai onorabil, dar că tocmai de aceea nu ar fi putut fi un agent al schimbării, ca Darrow. Crede despre Darrow că, asemeni lui Napoleon, e mai croit pentru război decât pentru construcția noii lumi de după victorie. Întrucât sunt traducătorul noii serii, îmi dă niște mici indicii despre ceea ce se va petrece în volumul următor, Dark Age, dar pe astea le țin pentru mine. După aia lasă deoparte seriozitatea și se duce să facă o poză cu bustul lui Lenin. Ajungem la prăjituri și nu ne putem decide ce să alegem de pe platoul de prezentare, așa încât cerem să ni se aducă toate, după care noi și autorul le împărțim frățește: dă-mi un sfert din aia, ia jumătate din asta. Și uite așa râdem cu toții, dezbatem câte-n lună și-n soare și ne despărțim după patru ore fără să fi stabilit ce o să facem a doua zi, la evenimentul oficial.

Nu contează, pentru că publicul și invitatul ne fac singuri aproape toată treaba, publicul umplând sala teatrului Apollo 111 și punând întrebări peste întrebări, iar autorul fiind el însuși, la fel de degajat ca la cina de cu o seară înainte, la fel de pus pe glume, dar foarte atent la ceea ce spune. Publicul, foarte tânăr, ne face o frumoasă reclamă neavând nevoie de translator ca să urmărească discuția și punând întrebări direct în engleză. Mă mir că la o serie din categoria SF-ului militarist majoritatea fanilor prezenți sunt fane, după care mă mai uit o dată la autor și nu mă mai mir deloc.

Provocat de public, Brown povestește că a creat universul din Furia Roșie pornind de la tragedia antică Antigona și încercând să-și imagineze ce a simțit logodnicul fetei executate pentru că și-a înmormântat fratele. Mărturisește că modelul pentru Mustang este mama lui, iar Sevro este inspirat după un prieten extrem de loial din copilărie. Se declară surprins de preferințele diferite ale fanilor seriei sale: în State, favoritul tuturor e Sevro. Aici foarte multă lume o place pe Mustang. (Fetele din primul rând aprobă entuziaste.) Îi surprinde pe toți declarând că i-a făcut plăcere să-l scrie pe Șacal, apoi laudă înțelepciunea lui Lorn au Arcos, întrebându-se în glumă: dacă Lorn e înțelept, asta înseamnă că și el, autorul lui, e înțelept? Și dacă laudă înțelepciunea lui Lorn nu e cumva laudă de sine? Povestește că a reintrat în posesia drepturilor de ecranizare pentru seria lui – cumpărate de Universal Studios – și că ia în calcul un serial TV, ba chiar poartă discuții în acest sens. Simte că un serial ar prezenta mai bine cărțile și spune că scenariul pentru un film de cinema lăsa pe dinafară prea multe personaje. Îl provoc să-și imagineze distribuția. Nu știe cine l-ar putea juca pe Darrow, ar vrea un actor mai puțin cunoscut, fără bagajul altor roluri celebre. În schimb, într-o distribuție ideală l-ar vedea pe Gary Oldman în rolul lui Mickey Artizanul și pe Jeremy Irons ca Lorn au Arcos. La final, îl las pe autor dinaintea unei cozi uriașe la autografe și mă întorc la traducerea mea, nu înainte ca el să-mi ureze spor la muncă.

A consemnat traducătoarea volumului Iron Gold, Laura Ciobanu.

Fotografii de Cezar Gheorghe.