O pagină din viața lui Claire North

28 mai 2019
O pagină din viața lui Claire North
Alte categorii de interes: Evenimente

Dacă vă întrebați care e traiectoria unui scriitor britanic de SF precum Claire North, înainte și după Bookfest, aveți un răspuns foarte asemănător cu acela obținut de fizicienii ce urmăresc particulele unui accelerator de particule.

 

În 25 mai, Claire se află la MCMComicon din Londra, laolaltă cu alți colegi „scriptori”, după cum mărturisește pe Twitter. Este posibil să profite de trambulinele de la Silvertown, căci, se pare, niciun Comicon care se respectă nu mai poate fi conceput fără trambuline. Un „scriptor” care țopăie e foarte greu de intervievat...

 

Imediat apoi, după aterizarea fericită de la Silvertown, Claire va ajunge în România, la Bookfest - Salon Internațional de Carte, prin intermediul British Council. Dacă e să o credem, au reușit să o convingă cu existența locului numit „Ciocolată”, lângă Bookfest-ul bucureștean, absolut irezistibil. 

 

În 9 iunie, capitala Scoției, Edinburgh, organizează „Cymera”, primul festival de creative writing pentru SF și Fantasy. Claire este în program împreună cu Tim Major al cărui roman Snakeskins va fi intra pe rafturile librăriilor exact atunci. Claire iubește Edinburgh la modul absolut, cu sau fără ceva de făcut.

 

Iar luna iunie se va încheia pentru Claire cu ediția paperback a Gamehouse. Ceea ce o face deja fooaaaaarrte fericită!

Fotografie autor Claire North
Autor
Claire North
Claire North este unul dintre pseudonimele autoarei britanice Catherine Webb (n. 1986), care a debutat la 16 ani cu cărţile fantasy pentru copii Mirro...
mai multe
Recomandări (143) Interviuri (2) Noutăți (32) Titluri în focus (157) Evenimente (13) Topuri (9) Clubul de lectură Paladin (84) Concursuri (14)
„Harry Potter și prizonierul din Azkaban”, J.K. Rowling
„Harry Potter și prizonierul din Azkaban”, J.K. Rowling de Liviu Szoke Liviu Szoke 28 mai 2026
Luna aprilie a anului 2026 ne-a adus în atenție participanților la Clubul de carte Paladin un nou volum cu Harry Potter. Despre care am vorbit o seară...
Mai multe
„Furia Aurie”, Pierce Brown
„Furia Aurie”, Pierce Brown de Liviu Szoke Liviu Szoke 13 mai 2026
Dacă prima carte, Furia Roșie, a fost scânteia care a aprins focul, Furia Aurie reprezintă practic momentul în care vâlvătaia scapă de sub control și...
Mai multe
„Un vrăjitor din Pământșimare”, Ursula K. LeGuin
„Un vrăjitor din Pământșimare”, Ursula K. LeGuin de Liviu Szoke Liviu Szoke 11 mai 2026
Într-o seară mohorâtă de februarie, într-un București amenințat de viscol și frig și alte intemperii neplăcute, câțiva temerari ne-am luat totuși inim...
Mai multe
Logo
Toate drepturile rezervate © Grupul Editorial ART