Prima datã la Degustãrile literare ale Institutului Francez

14 septembrie 2010

Joi, 16 septembrie, la ora 18:30, vã aşteptãm la Institutul Francez (Bulevardul Dacia 77), la o primã ediţie a atelierelor literare care deschid aceastã toamnã. Jurnalistul cultural Matei Martin şi invitaţii sãi, deopotrivã români şi francezi, vã propun o discuţie despre actualitatea literarã, dar şi o privire contemporanã asupra literaturii clasice.
Prima porţie a “degustãrilor literare” va fi seria de antologii Prima datã, lansatã cu foarte mare succes la sfârşitul anului trecut de cãtre Editura ART şi ajunsã în pragul celui de-al cincilea volum. Pe lângã mostrele din Prima mea beţie, Primii mei blugi, Prima mea dezamãgire în dragoste şi Primul meu fum, vom avea parte de Prima mea gurã de bere, a scriitorului francez Philippe Delerm. De asemenea, vã invitãm, sã aruncãm o privire în premierã absolutã în Prima mea cãlãtorie în strãinãtate, urmãtorul volum al seriei, care va ajunge cât de curând în librãriile din România.
Invitaţii speciali ai primei “degustãri” de bunãtãţi literare vor fi Laura Albulescu (redactor- şef al Editurii ART şi coordonatoarea colecţiei), Vasile Ernu (scriitor şi eseist), Bogdan Ghiu (scriitor şi traducãtor), Adela Greceanu (scriitoare) şi Bogdan Iancu (antropolog cultural, coordonatorul volumului Prima mea cãlãtorie în strãinãtate).
Prima datã va deschide pofta pentru alte delicii literare, printre care proaspãta traducere marca Şerban Foarţã a volumului La Disparition de Georges Perec, o carte fãrã “e”-uri, garantat, aflatã în curs de apariţie la Editura ART. Cum nu uitãm sã-i oferim publicului ce-i al publicului, cel care va reuşi primul/prima sã scrie o scrisoare fãrã litera “e”, va primi un premiu din partea Cãrtureşti.
Cum literatura şi muzica merg întotdeauna mânã-n mânã, seara se va încheia cu DJ Hijack.

Recomandări (143) Interviuri (2) Noutăți (32) Titluri în focus (157) Evenimente (13) Topuri (9) Clubul de lectură Paladin (84) Concursuri (14)
„Harry Potter și prizonierul din Azkaban”, J.K. Rowling
„Harry Potter și prizonierul din Azkaban”, J.K. Rowling de Liviu Szoke Liviu Szoke 28 mai 2026
Luna aprilie a anului 2026 ne-a adus în atenție participanților la Clubul de carte Paladin un nou volum cu Harry Potter. Despre care am vorbit o seară...
Mai multe
„Furia Aurie”, Pierce Brown
„Furia Aurie”, Pierce Brown de Liviu Szoke Liviu Szoke 13 mai 2026
Dacă prima carte, Furia Roșie, a fost scânteia care a aprins focul, Furia Aurie reprezintă practic momentul în care vâlvătaia scapă de sub control și...
Mai multe
„Un vrăjitor din Pământșimare”, Ursula K. LeGuin
„Un vrăjitor din Pământșimare”, Ursula K. LeGuin de Liviu Szoke Liviu Szoke 11 mai 2026
Într-o seară mohorâtă de februarie, într-un București amenințat de viscol și frig și alte intemperii neplăcute, câțiva temerari ne-am luat totuși inim...
Mai multe
Logo
Toate drepturile rezervate © Grupul Editorial ART