În căutarea centrului pierdut la Cărtureşti MŢR

23 februarie 2011


Editura ART vă invită la o călătorie În căutarea centrului pierdut, împreună cu autoarea volumului, Corina Ciocârlie, şi invitaţii săi: Ion Bogdan Lefter, Paul Cernat, Mircea Martin. Marţi, 1 martie, ora 18.00. La Cărtureşti MŢR (strada Monetăriei, nr. 3).
„De la 1918 încoace, fostele provincii ale imperiului austro-ungar navighează curajos împotriva unui curent istoric indicând invariabil Estul în care ele refuză cu încăpăţânare să-şi găsească noul Centru coagulant.”
Alcătuirea imperiului habsburgic din ţări care gravitau în jurul Austriei a generat tensiune între centru şi periferie, tot mai acută pe măsură ce a slăbit centrul (între sfârşitul secolului XIX şi primul război mondial). Curând, ceea ce era problematică literară s-a transformat în realitate biografică, de vreme ce criza interbelică produsă de nazism i-a determinat pe intelectuali să se exileze, părăsind nu numai centrul de multă vreme vid ci şi, în alte cazuri, fosta periferie, formată acum din state independente. Mai mult, chiar şi după ce Germania nazistă a fost învinsă, exodul a continuat, provocat de alt totalitarism, comunist. Eseul de faţă analizează ambele aspecte, relaţia Centru/Margine şi exilul. Lui Musil, Broch, Roth, Zweig, Kundera, Gombrowicz, li se alătură scriitori care au părăsit Transilvania sau Bucovina, foste provincii ale imperiului: Slavici, Rebreanu, Cioran, von Rezzori.
Adevăraţii eroi fondatori ai Mitteleuropei sunt fiinţe migratoare, în căutarea unor teritorii încă neexplorate, a unei geometrii suficient de flexibile pentru a le permite să-şi definească un nou centru de greutate şi o nouă rază de acţiune. După dispariţia dublei monarhii k und k, supravieţuitorilor nu le rămâne decât să se adapteze lumii noi, fie cu speranţa de a grefa valorile spirituale pierdute pe trunchiul statelor naţionale născute din cenuşa imperiului, fie în căutarea unui alt Centru, numit, de la caz la caz, Paris, Londra, Buenos Aires ori New York.

Recomandări (143) Interviuri (2) Noutăți (32) Titluri în focus (157) Evenimente (13) Topuri (9) Clubul de lectură Paladin (84) Concursuri (14)
„Harry Potter și prizonierul din Azkaban”, J.K. Rowling
„Harry Potter și prizonierul din Azkaban”, J.K. Rowling de Liviu Szoke Liviu Szoke 28 mai 2026
Luna aprilie a anului 2026 ne-a adus în atenție participanților la Clubul de carte Paladin un nou volum cu Harry Potter. Despre care am vorbit o seară...
Mai multe
„Furia Aurie”, Pierce Brown
„Furia Aurie”, Pierce Brown de Liviu Szoke Liviu Szoke 13 mai 2026
Dacă prima carte, Furia Roșie, a fost scânteia care a aprins focul, Furia Aurie reprezintă practic momentul în care vâlvătaia scapă de sub control și...
Mai multe
„Un vrăjitor din Pământșimare”, Ursula K. LeGuin
„Un vrăjitor din Pământșimare”, Ursula K. LeGuin de Liviu Szoke Liviu Szoke 11 mai 2026
Într-o seară mohorâtă de februarie, într-un București amenințat de viscol și frig și alte intemperii neplăcute, câțiva temerari ne-am luat totuși inim...
Mai multe
Logo
Toate drepturile rezervate © Grupul Editorial ART