Ultima zăpadă (traducere din limba engleză de Ana-Veronica Mircea) este romanul de debut al avocatului de drept penal, specializat în cazuri de omucidere, americanul Allen Eskens, cu care acesta a câștigat nu mai puțin de trei premii literare în țara de origine, precum și prețuirea criticii și publicului anglo-saxon.
Din 2014, cartea a fost tradusă în 21 de limbi, fiind primită la fel de călduros la noile sosiri, probabil pentru că Eskens știe să creeze nu numai misterul care vine cu rețeta thriller-ului, nu doar dozează cu măiestrie analiza psihologică peste aventura brută, cât trece dincolo de ce așteaptă un cititor cât de cât familiarizat cu genul, aducând pe pagină mai mult decât scrie. Secretul lui Allen Eskens sunt personajele sale și, așa cum mărturisește de fiecare dată când îi mai apare un roman, el nu este un autor de serii, ci de povești care se petrec unor anumiți oameni ce vor forma cândva o comunitate.
Personajul care este și povestitorul în Ultima zăpadă, Joe Talbert, primește ca student al Universității din Minnesota un proiect vag – interviul biografic cu o „persoană interesantă” – care se va materializa într-un dublu examen de conștiință și într-o multiplă rezolvare de anchete polițiste vechi de decenii. Joe Talbert îl cunoaște la un azil de bătrâni pe Carl Iverson, un veteran din Vietnam care a petrecut trei decenii în închisoare pentru răpirea, violarea și uciderea unei fete de 14 ani.
Romanul lui Eskens se află în plin proces de ecranizare, nici nu e de mirare, cu premiza dată. Transpunerea cinematografică va duce cu siguranță la repere ca Amadeus (1984) al lui Miloș Forman sau, în cel mai rău caz, la Interviu cu un vampir (1994) al lui Neil Jordan, rețeta interviului-confesiune fiind, iată, testată. Să ne amintim, totuși, că înaintea filmului lui Jordan – cu două decenii! – s-a aflat romanul lui Anne Rice. Distincția trebuie făcută pentru că aici se află puterea cărții lui Allen Eskens: spre deosebire de interviurile unidirecționale ale ucigașilor mânați de invidia în fața geniului (Salieri în fața lui Mozart) sau ale unor ființe supranaturale damnate (Lestat & co.), povestea vieții lui Carl Iverson, ucigaș în război și (se pare) ucigaș în vreme de pace, se împletește cu povestea vieții lui Joe Talbert, fiu al unei bipolare alcoolice și frate mai mare al unui autist. Allen Eskens ne face să vedem răul dincolo de violență, tot astfel cum ne face să vedem vina dincolo de legitimarea violenței, tot astfel cum ne face să înțelegem, deodată cu Joe Talbert, că inacțiunea, inclusiv sub forma de a lua de-a gata o sentință care a lăsat alte anchete nesoluționate, poate fi ea însăși o crimă.
Ultima zăpadă este o carte care se citește cu sufletul la gură de către cititorul de romane polițiste, căci Joe Talbert va aduce lumină peste ce Carl Iverson a ascuns, împăcat să plătească societății pe care o disprețuiește o poliță generică. Dar Ultima zăpadă este și o carte pentru cititorul de romane psihologice, mulțumit să întâlnească ritmul lent al analizei psihologice pe fundalul unei ninsori izbăvitoare, căci Joe Talbert, tânărul de 21 de ani, în urma întâlnirii cu Iverson, își asumă rolul de cap de familie în depășirea răului cotidian din viața apropiaților săi.
