„Seveneves. Șapte Eve” - Un megathriller tehnologic

18 decembrie 2018
Seveneves
Alte categorii de interes: Titluri în focus

Luna explodează pe neașteptate, fragmentându-se în șapte blocuri pe care oamenii de știință le botează Cap de Cartof, Domnul Titirez, Ghindă, Sâmbure de Piersică, Polonic, Grasul și Boabă de Fasole. Însă veștile pe care le anunță aceste nume comice nu sunt deloc vesele: sateliții sunt instabili și, intrând într-un ciclu al fragmentărilor succesive, vor supune Pământul unui bombardament nimicitor care va dura mii de ani. Ca atare, omenirea se pregătește de Apocalipsă. Mai bine zis, se pregătește să-și înfrunte sfârșitul iminent, căutând soluții de supraviețuire (în spațiu, dar și în interiorul Pământului). Este premisa de la care pleacă Seveneves. Șapte Eve, cel mai recent thriller SF semnat de Neal Stephenson (dacă nu socotim un volum din 2017 scris în colaborare).

 

Stephenson este unul dintre cei mai mari autori care activează în interiorul genului, deși de fapt îi traversează cu ușurință frontierele către mainstream sau înspre alte genuri. Oricine i-a citit măcar o carte a reținut complexitatea conceptuală care-i caracterizează lumile, inteligența speculativă, narațiunile arborescente care oferă o imersiune completă. Seveneves. Șapte Eve este un tur de forță care pune în valoare toate aceste calități.

Regizorul Ron Howard (Apollo 13, A Beautiful Mind, Solo: A Star Wars Story) pregătește o adaptare cinematografică a romanului.


 

Seveneves. Șapte Eve, Neal Stephenson

Traducere din limba engleză și note de Ona Frantz

Paladin, 2018

Recomandări (143) Interviuri (2) Noutăți (32) Titluri în focus (157) Evenimente (13) Topuri (9) Clubul de lectură Paladin (84) Concursuri (14)
„Harry Potter și prizonierul din Azkaban”, J.K. Rowling
„Harry Potter și prizonierul din Azkaban”, J.K. Rowling de Liviu Szoke Liviu Szoke 28 mai 2026
Luna aprilie a anului 2026 ne-a adus în atenție participanților la Clubul de carte Paladin un nou volum cu Harry Potter. Despre care am vorbit o seară...
Mai multe
„Furia Aurie”, Pierce Brown
„Furia Aurie”, Pierce Brown de Liviu Szoke Liviu Szoke 13 mai 2026
Dacă prima carte, Furia Roșie, a fost scânteia care a aprins focul, Furia Aurie reprezintă practic momentul în care vâlvătaia scapă de sub control și...
Mai multe
„Un vrăjitor din Pământșimare”, Ursula K. LeGuin
„Un vrăjitor din Pământșimare”, Ursula K. LeGuin de Liviu Szoke Liviu Szoke 11 mai 2026
Într-o seară mohorâtă de februarie, într-un București amenințat de viscol și frig și alte intemperii neplăcute, câțiva temerari ne-am luat totuși inim...
Mai multe
Logo
Toate drepturile rezervate © Grupul Editorial ART