„Suita apocalipsei” & „Dallas”, Gerard Way

Finalul călduros al lunii iulie 2025 ne-a adus în atenție două romane grafice, primele două volume ale seriei Umbrella Academy, autori fiind Gerard Way, Gabriel Bá, Dave Stewart și Nate Piekos. Două romane excelente, cu desene viscerale și o poveste interesantă, alertă și violentă. Dacă serialul Netflix a mai îndulcit lucrurile și a așezat acțiunea într-o matcă ceva mai liniară, benzile desenate – Suita Apocalipsei și Dallas – sunt mult mai punk, mai haotice și vizual mult mai „murdare”.

Primul volum ne aruncă direct în mijlocul unei familii disfuncționale de foști copii-minune, reuniți de moartea „tatălui” lor adoptiv, sir Reginald Hargreeves. Stilul lui Gerard Way e tăios: nu stă să-ți explice de ce un cimpanzeu e majordom sau de ce liderul echipei are corpul unei gorile marțiene îmbrăcate într-un costum supradimensionat. Spre deosebire de personajele lui Heinlein din Infanteria stelară, care caută sensul în disciplină, copiii Umbrella sunt dărâmați de ea. Tot volumul e o cursă contracronometru în care Vanya, sora „fără puteri”, devine personificarea temei din Frankenstein: creația (sau în cazul ăsta, copilul) care, după ani de neglijare și abuz emoțional, se întoarce, manipulată fiind, să radă totul de pe fața pământului. E o poveste despre cum traumele din copilărie pot deveni, la propriu, sfârșitul lumii.

În al doilea volum, lucrurile devin și mai ciudate. Dacă primul a fost despre familie, acesta e despre destin și despre imposibilitatea de a scăpa de greșelile trecutului. Se insistă mult pe Numărul Cinci și pe legătura lui cu agenția care supraveghează timpul, ducându-ne într-o misiune dementă de asasinare a lui JFK. Aici există o paralelă interesantă cu Infanteria stelară, de care am pomenit mai sus și pe care am discutat-o în cadrul unui club de carte care a avut loc mai demult: dacă la Heinlein sacrificiul pentru stat e nobil, în Dallas, personajele sunt prinse într-un angrenaj mult mai cinic, unde sunt forțate să facă lucruri groaznice nu pentru un ideal, ci pentru a menține o continuitate istorică absurdă. Vizual, Gabriel Bá face minuni; desenele lui au o energie nervoasă care completează perfect scenariul fragmentat al lui Way.

Este o serie care refuză să fie „cuminte” și care, la fel ca Războiul Macului, alt roman discutat în cadrul clubului nostru de carte, nu se teme să arate violența și latura întunecată a celor care sunt numiți eroi, făcându-i tocmai în acest fel mai umani, mai apropiați de noi, mai ușor, poate, de înțeles.

Și ca să aprofundăm un pic volumele: dacă ai văzut serialul (cum e cazul meu, deși nu pe tot) de pe Netflix și crezi că știi la ce să te aștepți, pregătește-te pentru un șoc cultural, pentru că benzile desenate ale lui Gerard Way și Gabriel Bá sunt, cum spuneam mai sus, mult mai punk, mai haotice și mai „murdare” decât varianta televizată. În Suita Apocalipsei, facem cunoștință cu o familie de foști copii-minune care par mai degrabă niște exponate de muzeu uitate într-o casă bântuită. Sir Reginald Hargreeves, tatăl lor adoptiv, e varianta și mai rece și mai iresponsabilă a lui Victor Frankenstein; el nu a creat viață, ci a „colecționat-o” și a modelat-o prin disciplină militară și abuz emoțional, până când i-a transformat pe toți în niște adulți disfuncționali. E fascinant cum volumul întâi transformă trauma Vanyei – sora ignorată și considerată „banală” – într-o forță distructivă care chiar pune capăt lumii, totul într-un stil vizual violent, deși nu foarte clar schițat peste tot, unde detaliile grotești și cimpanzeii care poartă costume fac parte dintr-un cotidian bizar pe care nimeni nu se obosește să-l explice.

În volumul al doilea, Dallas, haosul devine și mai dens. Nu există eroi curați, ci doar supraviețuitori ai propriilor copilării nefericite care încearcă să nu facă lucrurile și mai rele decât sunt deja. Gabriel Bá desenează totul cu o energie care te face să simți că paginile sunt gata să explodeze, iar textul lui Way e plin de idei abstracte aruncate direct în față, fără introduceri prețioase. Este o lectură fluidă, uneori violentă și mereu surprinzătoare, care te face să te întrebi cine e de fapt monstrul: copiii cu superputeri sau omul care i-a transformat în arme?

Cât despre paralela cu serialul, diferența majoră stă în vibe-ul general și în profunzimea relațiilor. Serialul de pe Netflix este, în esență, o dramă de familie cu elemente de supereroi, unde accentul cade pe dialog, pe chimia dintre actori și pe o estetică mult mai curată și mai accesibilă. În serial, personajele par mai umane, mai fragile, și ai timp să te atașezi de ele. În benzile desenate, totul e mult mai abstract și mai rapid; personajele sunt aproape niște arhetipuri tragice într-un univers suprarealist unde logica nu contează atât de mult cât contează impactul emoțional și vizual. De exemplu, în timp ce în serial Klaus e un tip carismatic și amuzant cu probleme de adicție, în benzile desenate el e mult mai sumbru și mai puternic, având o legătură cu lumea morților care e descrisă într-un mod mult mai tulburător.

O altă diferență notabilă este scara la care se întâmplă lucrurile. Serialul a trebuit să adapteze bugetul și să ancoreze povestea într-o realitate mai apropiată de a noastră, pe când în benzile desenate, Gerard Way nu are nicio limită: avem bătălii cu statui gigantice care prind viață, turnuri Eiffel care se transformă în rachete și un panteon de ciudățenii pe care ecranul nu le-ar putea reproduce niciodată cu aceeași intensitate.

Pe de altă parte, serialul este mult mai omogen și urmează un fir mai logic, reușind să înglobeze într-un singur sezon primele două volume ale seriei grafice și să le facă să funcționeze ca un tot unitar, cu logică și constanță. Iar dacă serialul e o scrisoare de dragoste către personajele sale, banda desenată reprezintă un strigăt de revoltă împotriva ordinii și a normalității, oferind o experiență mai viscerală și mai puțin cuminte decât versiunea de pe micul ecran.

Gerard Way, Gabriel Bá, Dave Stewart și Nate Piekos – „Suita apocalipsei” & „Dallas”, Editura Grafic, 2023, trad. Ioana Vîlcu

Liviu Szoke

Redactor de ficțiune, traducător literar, blogger de carte, cititor împătimit.