Tips & Tricks: Cum să pregătești un truc cu care să îți impresionezi colegii

27 septembrie 2022
-Cum să pregătești un truc cu care să-ți impresionezi colegii

Aici Olguța! Nu intenționez să impresionez pe toată lumea, dar ce pot face dacă am cel mai mare IQ din școală? Datorită inteligenței mele, am creat cel mai tare blog ever: olguța.bicicletagalbenă.ro. Însă trebuie să vă mărturisesc un secret: nu am devenit inteligentă peste noapte.

Coeficientul meu de inteligență a crescut semnificativ datorită numărului impresionant de cărți citite de la Arthur. După ce am terminat O Serie de Evenimente Nefericite, m-am uitat și eu ca tot omul la serial. Mare mi-a fost mirarea când am aflat că tipul care îl joacă pe Contele Olaf, Neil Patrick Harris, a scris o carte numită Neadaptații Magici. În urma acestei lecturi, am învățat un truc magic atât de tare încât nu mă pot abține să nu îl împărtășesc cu voi.

Iată cum poţi afla un număr la care se gândeşte cineva! Poţi face acest lucru cu oricine şi cu orice număr. Nu ai nevoie decât de instrucţiunile pe care ţi le ofer aici şi de puţină matematică! (Poţi folosi acest truc şi ca săţi laşi cu gura căscată profesorul sau profesoara de matematică! Cu toate că s‑ar putea să zică: „Vezi? Ţi‑am spus eu că matematica este folositoare!“)

CEŢI TREBUIE:

Hârtie şi creion – asta numai în cazul în care nu eşti un geniu matematic. Poţi folosi şi un calculator!

PAŞI DE URMAT:

  1. Roagă pe cineva să se gândească la un număr. Orice număr! După ce‑l scrie, să pună hârtia în buzunar. (Dar poţi face trucul şi prin telefon.)
  2.  Roagăţi prietenul să scadă 1 din acel număr.
  3.  Apoi să înmulţească rezultatul cu 2.
  4. Pe urmă, să adune rezultatul cu numărul iniţial.
  5. Acum pune‑l săţi spună ţie rezultatul obţinut.
  6. Acum poţi anunţa ce număr şi‑a ales la început prietenul tău, iar el te va considera FENOMENAL!

**Prima operaţiune matematică secretă pentru magicieni: Fă în minte, cât poţi de repede, următorul calcul (aici îţi vin în ajutor orele de matematică): Adună cu doi numărul pe care ţi l‑a spus prietenul tău.

**A doua operaţiune matematică secretă pentru magicieni: Împarte în minte rezultatul obţinut la 3.

Ai devenit clarvăzător – sau foarte bun la matematică. (Sau ambele!) În orice caz, ești pe cale să devii următorul mare magician. Ceţi mai rămâne de făcut? Exact: Exersează, exersează şi iar exersează. (Pe urmă, somn, gustare şi iar exersezi. Nici n‑ar mai trebui săţi spun asta de‑acum, nu‑i aşa?)

Recomandări (143) Interviuri (2) Noutăți (32) Titluri în focus (157) Evenimente (13) Topuri (9) Clubul de lectură Paladin (84) Concursuri (14)
„Harry Potter și prizonierul din Azkaban”, J.K. Rowling
„Harry Potter și prizonierul din Azkaban”, J.K. Rowling de Liviu Szoke Liviu Szoke 28 mai 2026
Luna aprilie a anului 2026 ne-a adus în atenție participanților la Clubul de carte Paladin un nou volum cu Harry Potter. Despre care am vorbit o seară...
Mai multe
„Furia Aurie”, Pierce Brown
„Furia Aurie”, Pierce Brown de Liviu Szoke Liviu Szoke 13 mai 2026
Dacă prima carte, Furia Roșie, a fost scânteia care a aprins focul, Furia Aurie reprezintă practic momentul în care vâlvătaia scapă de sub control și...
Mai multe
„Un vrăjitor din Pământșimare”, Ursula K. LeGuin
„Un vrăjitor din Pământșimare”, Ursula K. LeGuin de Liviu Szoke Liviu Szoke 11 mai 2026
Într-o seară mohorâtă de februarie, într-un București amenințat de viscol și frig și alte intemperii neplăcute, câțiva temerari ne-am luat totuși inim...
Mai multe
Logo
Toate drepturile rezervate © Grupul Editorial ART