Visul 7: Creatura malefică

Visul pe care-l publicăm ne-a fost trimis pe Instagram de allyandthebooks. Mai jos poți citi descrierea pe care am primit-o și poți vedea ilustrația lui Mircea Pop.

Se lăsase întunericul. Momentul venise, iar eu nu eram pregătită. Nu mă simțeam în stare să întâlnesc creatura care ne îngrozise atât de multă vreme. Patru perechi de ochi mă priveau compătimitor. Niște degete mi s-au strecurat în palmă. Eddie a dat din cap și ușor, m-a tras după el. Ne-am așezat în stradă, iar spatele lui s-a lipit de al meu. Ceilalți trei băieți s-au îndepărtat.

— Mi-e frică, șoptesc.

— Și mie, îmi răspunde tânărul de un metru nouăzeci și aproape o sută de kilograme.

Eram învăluiți în întuneric. Liniștea domnea în jurul nostru și ochii nu mi se mai obișnuiau cu negura. Un sunet aproape insesizabil, însă a cărui intensitate creștea nu numai că mi-a atras atenția, dar mi-a și făcut părul de pe șira spinării să se ridice. M-am cutremurat.

— Mira, să știi că nu-mi pare rău, s-a auzit vocea din spatele meu.

— Ar fi trebuit să se întâmple în alte circumstanțe, iubitule, atâta tot. Câteva minute mai târziu și-a făcut apariția. Umbra aceea, umbra care nu-mi dăduse pace din ziua în care am aflat, mă privea de la distanță.

— Eddie!

Niciun răspuns. M-am foit și într-un final, am ajuns cu fața spre el. Capul îi era plecat, iar eu n-am mai apucat să zic nimic.

— Miraaa...

Vocea nu semăna cu cea din capul meu. Creatura malefică nu era precum îmi imaginasem. Fumul s-a apropiat de mine, iar din mijlocul său a apărut un chip. Chipul pe care odinioară îl considerasem dulce, acum luase o turnură oribilă.

— Tania! Am îngâimat.

Râsul batjocoritor m-a făcut să-mi pierd gândurile. Poate că m-am pierdut pe mine, printre ele? Nu mai țin minte. Cu privirea încă ațintită asupra mea, răul întruchipat m-a prins cu brațele sale ca de cenușă, iar acela a fost momentul în care m-am rătăcit.

Ilustrație de Mircea Pop

Citește mai multe pe #artstagram. Revista online pentru cititori haihui.