Sumar coș

Total:
Adulti Pachet Paladin( Sfârșitul eternității, Circe, Marea de fier) Pachet Paladin( Sfârșitul eternității, Circe, Marea de fier)

Pachet Paladin( Sfârșitul eternității, Circe, Marea de fier)

Te-ar putea interesa și:

Pachet Paladin( Sfârșitul eternității, Circe, Marea de fier)

Autor:

 
Trei bestsellers Paladin

Pachetul Paladin conține titlurile:

Marea de fier

Sham Yes ap Soorap este asistent medical la bordul cârtițierei Medes. Lumea post-apocaliptică în care el trăiește este practic o mare de fier – în toate direcțiile, se întinde o infinitate de căi ferate încrucișate, linii paralele, comutatoare și sensuri giratorii –, iar solul de sub șine este ostil și din el țâșnesc creaturi feroce și uriașe. Atras de farmecul desuet al obiectelor din alte vremuri sau lumi, Sham este intrigat de misterul unei anumite șine de cale ferată și, în goana roților pe șine, el descoperă că vânătoarea unei cârtițe gigantice poate deveni o filosofie de viață.

De când au izbit pentru prima dată două pietre una de alta

și s-au minunat în legătură cu focul, oamenii au vrut să istorisească.

Poveștile vor exista atâta vreme cât vom exista și noi,

până ce stelele vor dispărea una câte una, ca niște lumini stinse.

 

Sfârșitul eternității

În afara spațiului și timpului există Eternitatea, al cărei scop este să vegheze la bunăstarea umanității. Sarcina lui Andrew Harlan este de a călători în timp și de a introduce în locul și la momentul potrivit câte o schimbare de realitate pentru binele comun al omenirii. Totuși, sfârșitul Eternității pare să fie aproape, deoarece Harlan nu mai este convins că rolul Eternilor este spre binele general al oamenilor. Iar din clipa în care întâlnește și se îndrăgostește de o femeie ce nu se numără printre Eterni, el va căuta să manipuleze timpul pentru propriile interese, astfel încât iubirea să supraviețuiască.

Omenirea poate reuși să se înalțe pe cele mai mari culmi doar supunându-se la încercări majore. Forța care o împinge spre cuceriri mai noi, mai înalte, vine din pericol și din insecuritate lipsită de odihnă.


Circe

Lumea este condusă de zei și titani. O lume plină de rivalități și intrigi în care Circe nu-și poate găsi locul. Mai întâi, îndură umilința și disprețul propriei familii, fiindcă ea, fiica lui Helios, zeul Soarelui și cel mai puternic dintre titani, nu-i nici la fel de puternică precum tatăl său și nici fermecătoare ca mama ei nimfă. Dar Circe se dovedește a fi un copil neobișnuit, care deține puterea vrăjitoriei, ceea ce constituie de acum o amenințare pentru zei...

 Vrăjitoarele nu-s chiar așa delicate.

Alte titluri de Isaac Asimov:
Roboții IV. Roboții din Lumea Zorilor , Editura Paladin, colecţia Serie de autor Isaac Asimov
Sfârșitul eternității , Editura Paladin, colecţia Serie de autor Isaac Asimov
Fundaţia I. Fundația , Editura Paladin, colecţia Serie de autor Isaac Asimov
Fundația II. Fundația și Imperiul , Editura Paladin, colecţia Serie de autor Isaac Asimov
Fundația III. A doua fundație , Editura Paladin, colecţia Serie de autor Isaac Asimov
Fundaţia IV. Marginea fundaţiei , Editura Paladin, colecţia Serie de autor Isaac Asimov
Fundația V. Fundația și Pământul , Editura Paladin, colecţia Serie de autor Isaac Asimov
Fundația VI. Preludiul Fundației , Editura Paladin, colecţia Serie de autor Isaac Asimov
Fundația VII. Zorii Fundației , Editura Paladin, colecţia Serie de autor Isaac Asimov
Roboții I. Eu, Robotul , Editura Paladin, colecţia Serie de autor Isaac Asimov
Roboții II. Caverne de oțel , Editura Paladin, colecţia Serie de autor Isaac Asimov
Roboții III. Soarele gol , Editura Paladin, colecţia Serie de autor Isaac Asimov
Roboții IV. Roboții de pe Aurora , Editura Paladin, colecţia Serie de autor Isaac Asimov
Roboții V. Roboții și Imperiul , Editura Paladin, colecţia Serie de autor Isaac Asimov
Imperiul I. O piatră pe cer | paperback , Editura Paladin, colecţia Paladin SCI-FI Masters
Imperiul II. Praf de stele | paperback , Editura Paladin, colecţia Paladin SCI-FI Masters
Imperiul III. Curenții spațiului | paperback , Editura Paladin, colecţia Paladin SCI-FI Masters
Imperiul I. O piatră pe cer , Editura Paladin, colecţia Serie de autor Isaac Asimov
Imperiul II. Praf de stele , Editura Paladin, colecţia Serie de autor Isaac Asimov
Imperiul III. Curenții spațiului , Editura Paladin, colecţia Serie de autor Isaac Asimov
Alte titluri de China Miéville:
Regele Şobolan , Editura Paladin, colecţia Serie de autor China Miéville
Orașul Ambasadei , Editura Paladin, colecţia Serie de autor China Miéville
Kraken , Editura Paladin, colecţia Serie de autor China Miéville
Marea de fier , Editura Paladin, colecţia Serie de autor China Miéville
Alte titluri de Madeline Miller:
Circe , Editura Paladin, colecţia Fantasy
Cântul lui Ahile , Editura Paladin, colecţia Fantasy Masters
Vezi mai mult
 
Publicată în: November 2021
Bestseller, Recomandată
Tip copertă: pachet
 
 
De aceiași autori
  • 2+1 CADOU
    5 (4)
    49,00 RON

    Adaugă în Coș

    ISBN: 9786069611159
    Bestseller
    Tip copertă: hardcover
  • 2+1 CADOU
    Regele Şobolan de China Miéville
    4 (2)
    49,00 RON

    Adaugă în Coș

    ISBN: 9789731248967
    Recomandată
    Tip copertă: hardcover
  • 2+1 CADOU
    5 (6)
    49,00 RON

    Adaugă în Coș

    ISBN: 9786069351048
    Bestseller, Recomandată
    Tip copertă: hardcover
  • 2+1 CADOU
    Fundaţia I. Fundația de Isaac Asimov
    4.86 (7)
    49,00 RON

    Adaugă în Coș

    ISBN: 9786069611319
    Recomandată
    Tip copertă: hardcover
  • 2+1 CADOU
    5 (4)
    49,00 RON

    Adaugă în Coș

    ISBN: 9786069363720
    Bestseller
    Tip copertă: hardcover
  • 2+1 CADOU
    4.83 (6)
    49,00 RON

    Adaugă în Coș

    ISBN: 9786069611418
    Bestseller
    Tip copertă: hardcover
  • 2+1 CADOU
    5 (10)
    49,00 RON

    Adaugă în Coș

    ISBN: 9786069611302
    Bestseller, Recomandată
    Tip copertă: hardcover
  • 2+1 CADOU
    Orașul Ambasadei de China Miéville
    5 (1)
    49,00 RON

    Adaugă în Coș

    ISBN: 9786069384626
    Recomandată
    Tip copertă: hardcover
  • 2+1 CADOU
    Kraken de China Miéville
    5 (1)
    54,00 RON

    Adaugă în Coș

    ISBN: 9786068673165
    Recomandată
    Tip copertă: hardcover
  • 2+1 CADOU
    5 (5)
    49,00 RON

    Adaugă în Coș

    ISBN: 9786069000861
    Bestseller, Recomandată
    Tip copertă: hardcover
  • 2+1 CADOU
    5 (9)
    49,00 RON

    Adaugă în Coș

    ISBN: 9786068673738
    Bestseller, Recomandată
    Tip copertă: hardcover
  • 2+1 CADOU
    4.8 (5)
    49,00 RON

    Adaugă în Coș

    ISBN: 9786068673639
    Recomandată
    Tip copertă: hardcover
  • 2+1 CADOU
    42,00 RON

    Adaugă în Coș

    ISBN: 9786068673448
    Recomandată
    Tip copertă: paperback
  • 2+1 CADOU
    42,00 RON

    Adaugă în Coș

    ISBN: 9786068673455
    Recomandată
    Tip copertă: paperback
  • 2+1 CADOU
    42,00 RON

    Adaugă în Coș

    ISBN: 9786068673462
    Recomandată
    Tip copertă: paperback
  • 2+1 CADOU
    4.75 (4)
    49,00 RON

    Adaugă în Coș

    ISBN: 9786069000137
    Recomandată
    Tip copertă: hardcover
  • 2+1 CADOU
    5 (7)
    54,00 RON

    Adaugă în Coș

    ISBN: 9786069000328
    Recomandată
    Tip copertă: hardcover
  • 2+1 CADOU
    Circe de Madeline Miller
    5 (5)
    58,00 RON

    Adaugă în Coș

    ISBN: 9786069611555
    Recomandată
    Tip copertă: hardcover
  • 2+1 CADOU
    Marea de fier de China Miéville
    4 (1)
    49,00 RON

    Adaugă în Coș

    ISBN: 9786069000458
    Recomandată
    Tip copertă: hardcover
  • 2+1 CADOU
    5 (4)
    49,00 RON

    Adaugă în Coș

    ISBN: 9786069611258
    Recomandată
    Tip copertă: hardcover
  • 2+1 CADOU
    5 (2)
    49,00 RON

    Adaugă în Coș

    ISBN: 9786069000908
    Recomandată
    Tip copertă: hardcover
  • 2+1 CADOU
    Cântul lui Ahile de Madeline Miller
    5 (4)
    58,00 RON

    Adaugă în Coș

    ISBN: 9786069611197
    Recomandată
    Tip copertă: hardcover
  • 4.83 (6)
    49,00 RON
    ISBN: 9786069000847
    Recomandată
    Tip copertă: hardcover
  • 4.8 (5)
    54,00 RON
    ISBN: 9786069000878
    Recomandată
    Tip copertă: hardcover
  • Roboții I. Eu, Robotul de Isaac Asimov
    4.67 (9)
    49,00 RON
    ISBN: 9786068673479
    Recomandată
    Tip copertă: hardcover
  • 4.88 (8)
    54,00 RON
    ISBN: 9786069000854
    Bestseller
    Tip copertă: hardcover
 
Din aceeași colecție "Science-fiction"
 
Imprinturile noastre:
Logo arthur
Logo art
Logo youngart
Logo genius
Logo grafic