Priviţi la ce priveşte poeta şi, mai ales, cum simte lucrurile, cum le prinde împreună, cum îşi poartă o intuiţie sau o imagine prin tot poemul, cum aşterne asupra lui o pulbere fină, aproape imperceptibilă, pe care noi o aspirăm prin toţi porii.
"Prin
1987 sau 1988, la Cenaclul „Universitas”, şi-a făcut
apariţia o studentă la Medicină, Daniela Moraru, ale cărei poeme
mi-au produs nu doar încântare, ci şi uimire. De unde atâta
dezinvoltură şi proprietate poetică – mă
întrebam, aflând că viitoarea doctoriţă venea de la Sibiu, dar
nu-l citise pe M. Ivănescu?! Am
crezut
în vocaţia ei de poetă, i-am reproşat că nu se ia în serios, am
regretat apoi plecarea ei în Statele Unite...
Iată
însă că fatalitatea talentului îşi spune până la urmă
cuvântul şi Daniela Moraru, devenită Matei prin însoţirea cu un
alt membru al Cenaclului „Universitas”, Sorin Matei, nu a
renunţat la poezie. Nici doctoratul în Medicină, nici munca de
cercetare hiperspecializată în care s-a angajat nu au împiedicat-o
să arunce asupra lumii privirea ei de
atunci,
o privire selectivă şi penetrantă în care persistă naivitatea
acută şi cruzimea inocentă a copilăriei. De unde de altundeva
magnetismul cu care se încarcă descrierile şi evocările sale,
care caută anume obiectele şi gesturile mărunte, domestice,
simple? Priviţi la ce priveşte poeta şi, mai ales, cum simte lucrurile, cum le prinde împreună, cum îşi poartă o
intuiţie sau o imagine prin tot poemul, cum aşterne asupra lui o
pulbere fină, aproape imperceptibilă, pe care noi o aspirăm prin
toţi porii."
Mircea Martin
Ți-a plăcut produsul?
Votează și spune tuturor părerea ta aici INTRĂ ÎN CONTpentru a vota